Lumea împlineşte trei ani de la izbucnirea crizei. Numai în România aniversarea vine mai târziu, pentru că, în 2008, trebuia mai întâi să treacă alegerile şi abia apoi economia avea voie să reacţioneze normal la stimulii burselor internaţionale. E vorba de economia controlată de stat; sectorul privat care funcţiona corect se afla deja sub loviturile politicii incorecte.

Din păcate, criza o să şi plece mai târziu de pe la noi, pentru că, chiar şi la trei ani de la începerea prăbuşirii economice, numai o parte a populaţiei plăteşte efectele ei. Anumite categorii profesionale care se consideră la putere şi scăpate de sub orice control şi-au făcut singure partea, de la lefuri până la pensii speciale. Asta înseamnă şi că o serie de instituţii funcţionează prost sau profită că deţin pâinea şi cuţitul ca să-şi tragă o felie mai mare, în detrimentul celorlalţi. Aşa se pare că a făcut şi Dan Ioan Popescu, fostul ministru al Industriilor, care nu poate justifica un mizilic de un milion de euro din averea strânsă în prosperii ani cât a ocupat funcţii înalte. Dacă instanţa va decide aşa, ar fi prima avere confiscată din acest motiv în România - probabil aşa se explică şi vizibila ezitare a judecătorilor (procesul a ajuns undeva la Curtea Supremă), care n-au făcut niciun efort să scurteze chinurile fostului demnitar, lăsând procesul să se prelungească enorm, ca un avertisment subtil asupra altor viitoare dosare similare. Să le piară curajul anchetatorilor să mai cerceteze vreo avere, că cine ştie a cui va fi aceasta? Corb la corb nu-şi scoate ochii - va rămâne pentru multă vreme un principiu incontestabil mai puternic decât articolul 16 din Constituţie, cel cu egalitatea tuturor în faţa legii.

Sigur, criza s-ar fi terminat de mult dacă n-am fi suspinat continuu după investitori cărora să le vindem ţara sau dacă s-ar fi aplicat din timp terapia de şoc. Aşa,