Alexandra Gudu şi Corneluş Dinu, fiul administratorului delegat de la Dinamo, Cornel Dinu, şi-au unit astăzi destinele în faţa lui Dumnezeu, la Biserica Naşterea Maicii Domnului din Bucureşti. Naşii celor doi au fost Mihaela şi Nicu Gheară. Alexandra Gudu şi Corneluş Dinu, fiul administratorului delegat de la Dinamo, Cornel Dinu, şi-au unit astăzi destinele în faţa lui Dumnezeu, la Biserica Naşterea Maicii Domnului din Bucureşti. Naşii celor doi au fost Mihaela şi Nicu Gheară.
"Avem fluturi la stomac", a spus, în momentul în care au păşit pragul bisericii, Corneluş Dinu. Mireasa, care a mărturisit că şi-a făcut rochia la Barcelona, a dezvăluit că ea şi Corneluş îşi doresc mult un copil.
Prezent la cununie, după ce vineri a fost externat din spital, Cornel Dinu a declarat: "Sunt de nouă ani copiii mei, pentru că Alexandra şi Corneluş sunt împreună din liceu. Nu-i mai dau nici un sfat lui Corneluş, pentru că l-am crescut şi i-am dat destule până acum!".
La cununie a fost prezentă şi Silvia, soţia "Procurorului", care a sosit la biserică într-un cărucior, după ce anul trecut i-a fost amputat piciorul stâng.
"Le doresc să fie sănătoşi, multă fericire şi iubire. Mireasa e o «urâtă»", a spus naşul Nicu Gheară în glumă. Acesta a adăugat: "Petrecerea va fi românească şi machedonească deopotrivă, pentru că noi şi mireasa suntem machedoni".
După cununia religioasă, cei 450 de invitaţi vor petrece la un restaurant din Otopeni.
Foto: Gabi Chirea