Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buga a redevenit "Pele"! Braşov - Petrolul 1-0!

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 17 septembrie 2011 ·

FC Braşov bifat o victorie muncită pe teren propriu, 1-0 (1-0), în faţa unei echipe a Petrolului care putea obţine mai mult dacă în poarta ardelenilor nu se afla Felgueiras.

Începutul de meci a fost al oaspeţilor, care au dat senzaţia că pot face un nou rezultat mare după cel de la Vaslui, din runda a doua. Susţinuţi foarte bine de Florentin Dumitru şi Vali Negru, Opriţa şi Apostu au dat ceva emoţii braşovenilor în primele 20 de minute, ultimul lovind chiar şi bara în minutul 8. "Stegarii" au reuşit însă să lovească pe contraatac, prin Mugurel Buga, care a înscris un "golazzo" cu o scăriţă peste Zendeli, după o pasă excelentă a lui Cristescu (min. 22). Cristescu şi-a testat şi el norocul câteva minute mai târziu, dar şutul său a ocolit poarta prahovenilor. Petrolul a încercat să dea o replică pe măsură, dar, în ciuda faptului că au adus de multe ori mingea în careul lui Felgueiras, finalizarea a lăsat de dorit, nici Opriţa şi nici Apostu nereuşind să înscrie deşi au avut momente favorabile.

Repriza a doua a fost una pe contre, cu faze importante la ambele porţi. Mai întâi Chipciu şi Kanu au încercat poarta lui Zendeli, dar au ratat de puţin ţinta, pentru ca apoi să vină replica "găzarilor", prin Opriţa şi Roman, dar Felgueiras a intervenit salvator. Opriţa a mai ratat încă o dată, din câţiva metri, dar nu a fost seara lui, Felgueiras reuşind din nou să se opună golului. Ca să nu fie mai prejos, gazdele au fost şi ele aproape de gol, prin Hadnagy, însă Zendeli a scos inextremis. Finalul a adus două gesturi prosteşti ale lui Voiculeţ, care a sfârşit prin a fi eliminat pentru cumul de avertismente primite la un interval de 1 minut.

Un succes foarte important pentru "stegari", care le dă moral bun pentru perioada următoare, când vin meciurile cu echipele din fruntea clasamentului.

Iată cum arată cele două echipe:

FC BRAŞOV:

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 9 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 8 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 12 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 10 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 9 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Proteste în mai multe oraşe din Bulgaria faţă de adoptarea monedei euro. Manifestanţii cer referendum şi demisia guvernului

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În mai multe oraşe din Bulgaria au avut loc sâmbătă demonstraţii împotriva adoptării monedei euro, care ar urma să se producă la 1 ianuarie 2026, participanţii la protestele organizate în apărarea mo

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 7 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 10 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°