Alexandra Gudu şi Corneluş Dinu s-au căsătorit astăzi, iar spre seară, tot alaiul a plecat spre un luxos restaurant din Otopeni, unde vor petrece până spre dimineaţă. Alexandra Gudu şi Corneluş Dinu s-au căsătorit astăzi, iar spre seară, tot alaiul a plecat spre un luxos restaurant din Otopeni, unde vor petrece până spre dimineaţă.
Cei 450 de invitaţi s-au delectat cu salate, mixed grill, rulade de pasăre, peşte şi sarmale şi au dansat pe ritmuri de muzică machedonească.
Printre aceştia s-au numărat preşedintele FRF, Mircea Sandu, împreună cu soţia, Lise, şi cu fiica sa, Raluca, patronul Vasluiului, Adrian Porumboiu, preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală, fostul luptător K1 Ionuţ Iftimoaie, actorii de comedie Romică Ţociu şi Cornel Palade sau antrenorii Nae Manea, Cornel Ţălnar şi Gigi Mulţescu.
Muzica a fost 100 % românească şi machedonească, pentru că, după cum mărturisea naşul Nicu Gheară, "noi şi mireasa suntem machedoni".
Attmosfera va fi întreţinută de Elena Gheorghe, de Lavinia, de două trupe machedonene şi de formaţia Pindu, iar mai apoi, în noapte, invitaţii vor urmări un foc de artificii impresionant. Noaptea se va încheia când va fi servit tortul de 2,60 de metri şi 70 de kilograme.
Fotografii: Vlad Chirea