Ministerul Finanţelor analizează posibilitatea plafonărilor despăgubirilor pentru foştii proprietari, în condiţiile în care alte variante ar necesita fie prea mult timp, fie un efort financiar care depăşeşte limitele permise de buget, au declarat surse guvernamentale, citează Mediafax. "CEDO ne-a cerut să venim cu o variantă care să respecte principiul echităţii. În momentul de faţă, plafonarea despăgubirilor este cea mai probabilă soluţie. Alte variante, cum ar fi o recapitalizare a Fondului Proprietatea, ar necesita fie prea mult timp, iar persoanele în cauză ar putea să nu mai fie despăgubite, fie un efort mult prea mare pentru bugetul statului", au spus sursele citate. Avocaţii moştenitorului fostului industriaş Max Ausnit (foto) au afirmat la începutul lunii septembrie că statul ar trebui să ia în considerare majorarea participaţiei sale la capitalul social al Fondului Proprietatea, astfel încât să se asigure continuitatea acestui sistem de despăgubire.
"Participaţia statului se apropie de epuizare. Statul ar putea face noi aporturi la Fondul Proprietatea, legea de înfiinţare prevede majorarea sau diminuarea capitalui social a Fondului în funcţie de solicitări", a declarat atunci Florentin Timoianu, partener în cadrul firmei de avocatură Rubin Meyer Doru & Trandafir. El a mai afirmat că există zvonuri privind intenţia statului de a limita valoarea despăgubirilor acordate foştilor proprietari, dar nu crede că va fi adoptată o astfel de soluţie, care ar presupune discriminare. Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, afirma la sfârşitul lunii august că trebuie găsită o soluţie privind titlurile de proprietate întrucât dacă ar fi adunate suprafeţele pentru care au fost emise acestea ar depăşi teritoriul ţării.
La finele lunii august, statul mai deţinea 6,17% din capitalul social al Fondului Proprietatea, jumătate faţă de ponderea