Pentru Franta, secolul 18 a fost unul dintre cele mai bune din istoria sa. Populatia si economia au crescut aproape continuu, iar infrastructura s-a dezvoltat rapid.
Atunci si-au inceput cariera mondiala limba si cultura franceza, pe "aripile" iluminismului si enciclopedismului. Nimic nu prevestea o revolutie sangeroasa, care sa elimine (deseori fizic) una dintre cele mai vechi nobilimi europene, la vremea ei printre cele mai deschise la minte din Europa. Istoria are, uneori, caile ei misterioase.
Dupa doua razboaie pierdute si cativa ani agricoli slabi, statul francez a intrat, din 1783, intr-o severa criza financiara. Masurile adoptate de ministrii regelui Ludovic al 16-lea nu au reusit sa opreasca alunecarea finantelor publice in abisul deficitelor. Esecul se datora faptului ca nobilii si clerul nu plateau impozite, desi, impreuna, detineau marea majoritate a avutiei private.
Pana in 1788, situatia devenise atat de grava, incat nicio salvare nu mai putea fi imaginata doar pe baza impozitarii taranilor si orasenilor fara titluri nobiliare.
Regele a intuit pericolul si a inteles ca singura salvare era un impozit direct, proportional cu averea, platit de toti francezii, indiferent de rang. A ezitat insa in adoptarea deciziei, intarziere care a fost fatala.
In inconstienta lor, cei care au aprins prima scanteie a revolutiei din 1789 au fost privilegiatii "scandalizati" ca li cerea sa contribuie la visteria publica, nu taranii si orasenii cocosati deja de impozite. O nobilime poate fi sofisticata intelectual si progresista dar, in acelasi timp, si complet obtuza, cand vine vorba de privilegiile ei.
Condusa de egoism, nobilimea franceza a ajuns la ghilotina. Ce relevanta are, dupa 222 de ani, aceasta poveste? In 2011, Romania nu se afla dupa o lunga perioada istorica de crestere si dezvoltare. Dimpo
