Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Solomon nu mai este preşedinte al PDL Craiova

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 17 septembrie 2011 · ·

Consiliul de Coordonare al PDL Craiova a votat, sâmbãtã, eliberarea din funcţie a preşedintelui filialei, Antonie Solomon, relatează Mediafax.

Liderul PDL Dolj, Radu Berceanu, l-a acuzat pe acesta de "furt intelectual", întrucât şi-a arogat meritele pentru proiectele din fonduri europene care se deruleazã în municipiu.

Reprezentanţii Consiliului de Coordonare al PDL Craiova au votat cu majoritate de voturi eliberarea din funcţie a preşedintelui organizaţiei, Antonie Solomon. Astfel, din cei 255 de reprezentanţi cu drept de vot, 235 au votat pentru.

În aceste condiţii, viceprimarul municipiului Craiova Marinicã Dincã a fost desemnat lider al filialei cu 242 de voturi pentru şi şapte împotrivã.

Totodatã, Marinicã Dincã a fost ales candidatul PDL Dolj pentru funcţia de primar al Craiovei, la alegerile din 2012. De altfel, Dincã a fost singurul care şi-a depus candidatura în cadrul partidului pentru funcţia de primar.

Preşedintele PDL Dolj, Radu Berceanu, a declarat, sâmbãtã, la Consiliul de Coordonare al organizaţiei municipale, cã îl susţine pe Marinicã Dincã pentru funcţia de primar şi l-a atacat dur pe Antonie Solomon pe care l-a acuzat de "furt intelectual", întrucât şi-a arogat toate meritele pentru proiectele din fonduri europene care se deruleazã în Craiova.

"Domnul Solomon a lucrat mult la aceste contracte. Timp de şase luni cât a fost în puşcãrie, atunci când nu a mai avut drept de semnãturã, dar şi atunci când a plecat în concediu. Normal, dacã avea verticalitate putea sã-i felicite şi pe cei care au fost în locul lui", a spus Berceanu.

Berceanu a afirmat cã în urmã cu o lunã nu se gândea cã vor fi astfel de alegeri în organizaţia municipalã, pentru cã actualul primar Antonie Solomon avea sprijinul PDL Dolj.

Potrivit sursei citate, toţi colegii l-au susţinut pe Solomon în perioada în care a avut probleme cu justiţia

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vremea la extreme: cod galben de CANICULĂ în sud și furtuni puternice în Transilvania și Moldova

Gandul acum 10 minute
Meteorologii au emis, marți, 17 iunie, avertizări Cod galben de caniculă în sudul țării și de instabilitate atmosferică în mai multe zone din Transilvania și Moldova. Codul galben de temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic este valabil

ANM: Cod galben de furtuni și vijelii în mai multe zone / Alertă de caniculă în sudul țării, inclusiv la București

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis marți, 17 iunie, două alerte cod galben de caniculă, respectiv de vreme instabilă, valabile pe parcursul acestei zile în mai județe ale țării. Codul galben de caniculă intră în vigoare de la ora 12.00 și este valabil până disear

Un lift cu trei adulţi şi un copil mic a căzut în gol două etaje, într-un bloc din Timişoara / Cei patru au fost salvaţi de pompieri şi li se acordă primul ajutor

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un ascensor în care se aflau trei adulţi şi un copil s-a prăbuşit în gol două etaje, într-un bloc dintr-un cartier din Timişoara. Cei patru, doi bărbaţi şi o femeie cu un copil mic, au fost salvaţi d

Israelul susţine că l-a eliminat pe noul şef de Stat Major al Iranului, la patru zile după uciderea predecesorului său

News.ro acum o ora
Pentru a doua oară în cinci zile, armata israeliană l-a eliminat pe şeful de Stat Major al Iranului, cel mai înalt comandant militar al regimului, a anunţat marţi pe X armata israeliană (IDF). „Ali Shadmani, cel mai înalt responsabil militar al Iran

Nicușor Dan: Săptămâna aceasta vom avea PREMIER. Avem un acord pe 75-80% dintre măsuri

Gandul acum 16 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat că negocierile pentru formarea noului Guvern sunt avansate, iar optimismul este împărtășit de toate partidele implicate, și a afirmat că săptămâna aceasta „vom avea premier”. Întrebat dacă viitorul premier va fi I

Trei nave s-au ciocnit în apropierea strâmtorii Ormuz, în largul coastelor Emiratelor Arabe, între Oman şi Iran

Adevarul acum 50 minute
O navă s-a ciocnit marţi cu alte două vase care navigau în apropierea Strâmtorii Ormuz, au declarat pentru Reuters surse din domeniul transporturilor maritime, după ce compania britanică de securitate maritimă Ambrey a raportat un incident în largul

Percheziții DNA: Procurorii verifică modul în care s-au făcut anumite angajări la Primăria Iași

Mediafax acum o ora
Avocatul primarului Mihai Chirica a declarat că edilul nu are nicio calitate în acest dosar. „Urmează să facă primăria o informare de presă. După aceea vă voi putea da detalii. Ce vă pot confirma e că domnul primar nu are nicio calitate în acest dos

Accident grav la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța! Două camioane și trei autoturisme, implicate

Ziua Constanta acum 3 ore
Un grav accident rutier a avut loc astăzi, 17 iunie 2025 în localitatea Mihail Kogălniceanu județul Constanța. Potrivit ISu Constanța 2 camioane și 3 autoturisme au fost implicate în accident. La fața locului intervine Detașamentul Palas cu o autosp

Cod Galben de viituri și inundații! Anunțul hidrologilor

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o Atenționare Hidrologică Cod Galben, ca urmare a precipitațiilor prognozate și a condițiilor hidrometeorologice existente, pentru intervalul 17 iunie, ora 12:00 – 18 iunie, ora 09:00.

Paranoia Iranului faţă de Mossad creşte. Zeci de persoane au fost arestate pe fondul temerilor că spionii israelieni poartă „măşti, pălării şi ochelari de soare”

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul a arestat zeci de persoane suspectate de spionaj, pe fondul temerilor crescânde în Republica Islamică cu privire la amploarea infiltrării serviciilor secrete israeliene, Mossad, transmite News

Vremea

București
acum

30°
mar.

17°/32°
mie.

18°/29°
joi

21°/32°
vin.

20°/25°
Iasi
acum

26°
mar.

17°/26°
mie.

14°/26°
joi

17°/29°
vin.

15°/21°
Constanta
acum

31°
mar.

19°/31°
mie.

19°/25°
joi

20°/26°
vin.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

14°/25°
joi

16°/27°
vin.

15°/20°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/31°
mie.

16°/31°
joi

18°/33°
vin.

19°/26°