Regiunea grecească situată dinaintea Muntelui Sfânt, ultimul popas al pelerinilor înainte de a pune piciorul pe feribotul care îi va duce la ţărmul singurei republici monahale ortodoxe din lume, locul unde neveste, mame şi fiice rămân în aşteptare, pentru că nu li se permite, prin lege veche de un mileniu, să treacă dincolo de graniţa impusă de Sfântul Athanasie cel Mare, locul acesta este, în prima decadă a lui septembrie o mică „republică a gustului”. Aici, între 2 şi 11 septembrie, cei mai pricepuţi bucătari ai Greciei şi-au dat întâlnire pentru a face demonstraţii de artă culinară athonită, sub emblema „Mount Athos Area Gourmet”. La câteva dintre aceste adevărate evenimente culinare am fost şi noi martori şi vom putea să vă aducem, proaspete, aromate, gustoase, mâncărurile athonite şi reţetele lor.
Dar să trecem în revistă programul acestor zile, care au stat sub semnul filoxeniei (arta ospeţiei), al bucătăriei monahale şi, deopotrivă, al marelui Aristotel, care, născut în acest colţ de lume, a marcat pentru totdeauna istoria gândirii, filosofiei şi ştiinţelor. „Gusturile lui Aristotel în Golful Muntelui Athos” a fost tema pe care au ales-o Dina Nijkolaou şi Fotis Kamp, pentru meniul prezentat la Assa Maris, în localitatea Agios Nikolaos. Un meniu bogat în impresii gustative, caracterizat de amestecul dintre reţetele mediteraneene şi egeene cu specificul culinar antic al golfului athonit, despre care aminteşte Aristotel într-una dintre scrierile sale.
Pe 3 septembrie, la Kritikos Gallery & Restaurants (proaspăt laureat al prestigiosului ghid Fodor’s), în Ouranopoli, Dina Nikolaou şi Giannis Kritikos au delectat asistenţa cu peşte prins în Golful Muntelui Athos, asezonat cu ierburi şi legume organice, în maniera bucătăriei monastice. Bucătărie italiană cu influenţe bizantine – aceasta a fost oferta lui Pasquale Lembo şi Elias Gkotsis, la Eagles Pal