Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimele minute din viaţa alipinistului care a căzut de la etajul 3 după ce a consumat etnobotanice: s-a căţărat pe geam şi a strigat după ajutor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 17 septembrie 2011 · ·

Un tânăr de 30 de ani din Bucureşti s-a aruncat, vineri noaptea, de la etajul trei al blocului în care locuia, după ce a consumat etnobotanice. Vecinii lui Marcel Toporcea susţin că acesta şi-a petrecut ultimele clipe din viaţă agăţat de pervazul geamului de la bucătărie, strigând după ajutor.

"Am chemat pompierii de nenumărate ori crezând că îi arde casa, până când ne-a zis, într-un moment de luciditate, că are halucinaţii atunci când se droghează, şi nu l-am mai crezut după aia când striga disperat prin casă. Chiar el a sunat de mai multe ori la Salvare şi l-au dus Spitalul Obregia, pentru dezintoxicare", a declarat unul dintre vecinii tânărului.

Acesta mai susţine că în noaptea tragediei Marcel, care lucra ca alpinist ultilitar, se căţărase, de frica focului imaginar, pe pervazul geamului de la bucătărie şi, într-un moment de neatenţie, a alunecat şi a picat de la etajul 3.

Bărbatul locuia, singur, de şase luni de zile, într-un cămin RATB din cartierul Bucureştii Noi. "Nu venea nimeni pe la el, decât fratele şi mama. În ultima vreme conştientiza răul pe care i-l fac drogurile, şi en spunea că nu ştie cum să scape de dependenţă, şi că vede mereu flăcări", mai spun apropiaţii tânărului.

Noaptea trecută vecinii lui au auzit o buşitură. Când au ieşit din case, l-au văzut într-o baltă de sânge. Au chemat ambulanţa. Medicii au încercat să-l resusciteze dar fără niciun rezultat.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 2 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum 17 minute
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

ACCIDENT grav pe șoseaua de centură a Capitalei. Șoferul uneia dintre mașinile implicate a murit

Gandul acum 2 ore
Accident grav pe șoseaua de centură a Capitalei. O persoană și-a pierdut viața, în urma unui accident între un autoturism și un camion. Accidentul s-a produs marți dimineață, pe șoseaua de centură a Capitalei, în zona localității Mogoșoaia, din jude

Grindeanu, despre indemnizaţiile mărite ale membrilor CA Tarom: Depăşeşte limita bunului simţ

BusinessMagazin acum 18 minute
Fostul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că nu este semnătura sa pe documentul privind majorarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie (CA) Tarom şi crede că această modificare, care nu este încă în plată, „depăşeş

Un nou jucător în piaţa RCA: Interamerican, parte a grupului olandez de asigurări Achmea, intră pe piaţa din România cu brandul digital Anytime

Ziarul Financiar acum 2 ore
Interamerican, lider pe segmentul asigurărilor directe în Grecia şi Cipru şi parte a grupului olandez Achmea, intră pe piaţa din România prin lansarea brandului digital de asigurări Anytime. Oferta iniţială vizează poliţele RCA (răspundere civilă au

Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri cu privire la mandatul de arestare ce îl vizează pe Prinţul Paul al României

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri asupra unui nou mandat de arestare emis de Bucureşti pe numele Prinţului Paul de România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru trafic de i

Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Netanyahu. Ce spune despre un armistițiu în Fâșia Gaza

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump s-a declarat luni, în cursul unui dineu la Casa Albă în prezența premierului israelian Benjamin Netanyahu, convins că mișcarea islamistă Hamas este pregătită să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, comentează AFP.

Angajații de la Casele de Pensii și MIPE protestează în fața instituțiilor, nemulțumiți de tăierea veniturilor

HotNews acum 3 ore
O nouă zi de proteste în sectorul bugetar. Salariații de la Casele de Pensii din țară reclamă condițiile grele de lucru și tăierea sporurilor. Și angajații din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vor organiza o manifestație în fața inst

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 5 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Tensiuni în Coaliție. Sorin Grindeanu, critici pentru pachetul de măsuri fiscale. „Treaba cu jocurile de noroc mi se pare un pic dubioasă”

HotNews acum o ora
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a criticat unele prevederi din pachetul de măsuri fiscale aprobat de Guvern şi pentru care Executivul şi-a asumat luni răspunderea în faţa Paralmentului. Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, partenerii de coaliţi

Vremea

București
acum

34°
mar.

21°/36°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mar.

17°/33°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

33°
mar.

12°/33°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°