În anul 1989 în industria grea şi uşoară din Giurgiu lucrau 36.000 de oameni. Acum au mai rămas numai 2.000. Zeci de mii de familii depindeau într-un fel sau altul de industrie, câştigându-şi pâinea fie în Şantierul Naval, fie în Întreprinderea Textilă Dunăreana, Fabrica de Zahăr, sau ICMUG.

După Revoluţie industria giurgiuveană a început să decadă, intrând în scurt timp în moarte clinică.

Foştii angajaţi spun că Şantierul Naval Giurgiu (SNG) a fost axul central al industriei giurgiuvene pentru că toate fabricile apărute ultetior au preluat angajaţi „şcoliţi” aici.

Fondat în anul 1897, SNG s-a dezvoltat în etape. Odată cu apariţia noilor secţii s-au înmulţit şi locurile de muncă. Dacă în anul 1950 număra câteva sute de angajaţi, în anul 1989 ajunsese la 3.400. „Toată pepiniera pentru fabricile apărute ulterior a provenit din Şantierul Naval. Maiştrii, şefii de echipă, muncitorii de la Dunăreana sau ICMUG au provenit la început de la noi” susţine Ristea Bogoevici, un fost angajat al SNG.

Acesta a descris pentru ADS Giurgiu câteva întâmplări din viaţa Şantierului. „La cazangerie unde am ajuns eu existau trei echipe de ciocănari care băteau tabla şi zece muncitori care ţineau de ea. În 1956 ne chinuiam rău. Au adus un tractor cu care mai căram tablele, dar în zilele de aprovizionare ajungeam acasă cu dureri de spate” afirmă Ristea Bogoevici.

Giurgiuveanul afirmă că a participat la construirea de axe pentru turbinele de la Porţile de Fier, iar la începutul anilor ’70 a construit alături de ceilalţi muncitori 200 de tancuri petroliere pentru Republica Democrată Vietnam. Şantierul Naval Giurgiu a fost implicat şi în construirea sistemelor de irigare pentru mai multe judeţe. După 1989 a început să decadă, falimentând în anul 1998. Revitalizarea apare după anul 2002 când un investitor achiziţionează halele de construcţie înfiinţând SN „Shipyard ATG”