Fără niciun fel de echipamente de protecţie, ei s-au urcat pe clădiri şi utilaje de peste 50 de metri înălţime, de unde au surprins imagini inedite şi spectaculoase cu ceea ce se întâmplă la nivelul solului. "Am făcut fotografii de pe Turnul din Moscova, care are 302 metri înălţime.
Nu am avut permisiunea de a ne urca în vârful lui, dar tot am reuşit să ne strecurăm cumva şi să realizăm ceea ce ne-am propus. A fost cu atât mai incitant, pentru că a trebuit să facem totul foarte repede, pentru a nu ne surprinde cineva", a explicat Marat Dupri. "Nu vrem altceva decât să le oferim oamenilor, prin fotografiile noastre, posibilitatea de a se simţi mai liberi şi de a avea o altă perspectivă asupra vieţii de zi cu zi", a adăugat curajosul tânăr.