Un concurs inedit a avut loc astăzi, la Băcia. În cadrul târgului tradițional organizat în comuna hunedoreană, a fost premiată cea mai frumoasă vacă din rasa Bălțata Românească. Trofeul de "miss" a fost obținut de Steluța, o vacă de doi ani și jumătate, crescută de un fermier din Vețel.
Alexandru Bota, un hunedorean din Vețel, este fericitul proprietar al celei mai frumoase vaci din județul Hunedoara. Fermierul și-a înscris bălțata în concursul de miss devenit tradițional, în cadrul târgului anual organizat la Băcia.
EXCLUSIV: Imagini de colecţie cu mahalalele municipiului Hunedoara, oraşul coloniilor muncitoreşti din primii ani ai comunismului
Turism reinventat în Hunedoara cu mocăniţe vechi de aproape un secol, din Austria
Steluța, o vacă în vârstă de doi ani și jumătate, aflată la prima lactație, a obținut premiul de Miss Bălțata Românească.
"Sunt bucuros de acest premiu. Mă așteptam, într-un fel, să câștig", a spus fermierul hunedorean, mândru de vaca sa. Alexandru Bota a adăugat că a observat că în prezent creșterea vacilor nu mai reprezintă o îndeletnicire pentru marea parte a fermierilor de la sat.
CLICK PE IMAGINI PENTRU FOTOGALERIE:
Prețul unui astfel de exemplar depășește 5.000 de lei.
Târgul "Bălțata Românească" este popular în județul Hunedoara. La ediția din aceast an au participat peste 2.000 de persoane.