Gabi Paraschiv a înscris pe final şi a îndepărtat campioana din zona retrogradării
Care e diferenţa dintre o trupă de Champions League şi o echipă ajunsă în Liga 1 după un baraj de promovare? Nici una, iar clasamentul o confirma înainte de etapa cu numărul 7. Pe teren, s-a jucat la zero. Cele două formaţii n-au tras nici măcar un şut pe poartă în prima repriză!
Trupa lui Dorinel Munteanu a încercat să speculeze momentele fixe ale jocului, dar centrările lui Sălăgeanu nu l-au găsit nici măcar o dată pe Sergiu Costin, urcat mai mereu în careul advers. Gazdele au avut cele mai mari ocazii pe finalul primei părţi a jocului. Tătar a trimis peste poartă de la 30 de metri (39), iar Antohi, din mijlocul careului, a tras pe lîngă vinclu (45).
Munteanu a făcut două schimbări la pauză, iar efectul a fost imediat: Paraschiv, din întoarcere, l-a întins serios pe Miron (48). Sibienii au replicat prin mingi lungi aruncate spre careul lui Grahovac. La una dintre ele, Forika a deviat pentru Antohi, dar atacantul n-a ajuns la minge (58).
Dîlbea (65) a ratat de puţin vinclul, cu un şut senzaţional de la 20 de metri. Pe final s-a jucat pe contre. Forika l-a blocat pe Paraschiv la centrarea lui Frunză, iar Ljubinkovici pe Nicola, în celălalt careu (83).
Cînd 0-0 părea rezultatul ce mulţumea ambele echipe, veteranul Paraschiv a ieşit la rampă. Sălăgeanu a centrat în careu, Pena n-a putut opri balonul, care a ajuns la "decarul" Oţelului şi a plecat apoi sub transversala porţii lui Miron (85).
"E frustrant şi trist să pierzi aşa. Oţelul nu ne-a făcut şah-mat. Paradoxal, ei au marcat pe final, la o fază care nu anunţa nimic, deşi, logic, noi ar fi trebuit să profităm de oboseala lor"
Alexandru Pelici, antrenor Voinţa Sibiu
"Am fost norocoşi, egalul era echitabil. Experienţa lui Paraschiv ne-a adus o vi