Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tineri împuşcaţi într-un bar din comuna ieşeană Cotnari de un vânător (UPDATE)

Publicat in Adevarul, duminică 18 septembrie 2011 ·

Trei tineri din comuna ieşeană Cotnari au ajuns duminică dimineaţă la spital în urma unui scandal cu împuşcături, care a avut loc într-un bar din sat.

Ora 12.15 Ceilalţi doi răniţi care au ajuns la spital au povestit cum s-a întâmplat incidentul. Din spusele lor se pare că vănâtorul se cunoştea cu patronul barului. Posesorul armei a ieşit din local, a scos din portbagaj o puşcă de vănâtoare şi a început să tragă în clienţi.

„Eram în local, serveam o bere. A ieşit o încăierare foarte mare. Eu nu am participat la ea. La un moment dat o persoană a fugit. A luat o puşcă de vânătoare cu două ţevi din portbagaj şi fără să ameninţe pe cinva a tras cu arma prin uşa localului. Aseară, în jurul orei 23.30 am ajuns la spital la Hârlău cu o maşină particulară. Cei de acolo mi-au zis să stau toată noaptea. Azi dimineaţă a venit un prieten de-al meu şi l-a trezit pe doctor, că el dormea, şi le-am zis să ne facă bilete de trimitere la Iaşi că el a spus că abia mâine poate să ne facă radiografia şi să ne scoată alicea", povesteşte unul dintre răniţi.

Ora 11.45 În urmă cu puţin timp, la secţia exterioară a Spitalului „Sfântul Spiridon“ au ajuns şi celelalte două persoane implicate în scandal care au fost împuşcate.

„Ceilalţi doi pacienţi de 24 şi 37 de ani sunt în curs de evaluare clinică, imagistică şi biologică, iar leziunile vor fi rezolvate chirurgical. Prognosticul vital este favorabil, iar cel funcţional rămâne rezervat“, spune doctorul Tudor Ciuhodaru.

Tânărul de 27 de ani care a ajuns în această dimineaţă la spital cu multiple plăgi împuşcate este de patru ore în sala de operaţie.

Ora 10.25 Bărbatul care a tras focurile de armă avea permis de port armă de vânătoare.

Ora 8.31: Oamenii legii spun că în scandalul cu împuşcături au fost implicate cinci persoane. „Cei cinci au avut o discuţie contradictorie, iar la un moment dat un bărbat c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 12 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 52 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru săptămâna 14 - 20 iulie 2025. Este multă forfotă în plan profesional la începutul săptămânii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 24 minute
Berbec În primele zile ale perioadei analizate ai nevoie de odihnă, retragere din forfota cotidiană și meditație interioară. Rezervă momente numai pentru tine și sufletul tău, lăsând deoparte grijile. Este o perioadă tensionată, cu suișuri și coborâ

Trump va trimite rachete Patriot în Ucraina. „Putin vorbește frumos, iar seara bombardează”

Adevarul acum 10 minute
Președintele american Donald Trump și-a anunțat intenția de a trimite sisteme de apărare aeriană Patriot în Ucraina, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra teritoriului ucrainean.

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

VIDEO Chelsea, campioana lumii: Victorie surprinzătoare cu PSG în finala CM al Cluburilor

G4Media acum 10 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Chelsea este campioana lumii, titlu cucerit după ce a câștigat categoric, scor 3-0, finala Campionatului Mondial al Cluburilor disputată împotriva lui PSG. Porniți ca favoriți, francezii s-au văzut c

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°