Niţă Robu, prietenul Nadiei Comăneci, a boxat în Las Vegas, San Francisco şi Milwaukee. Campion naţional şi balcanic la categoria 51 kg, component al Lotului Olimpic al României, Niţă Robu a adus României peste 50 de medalii şi trei centuri de aur.

Din 383 de meciuri jucate, pugilistul brăilean Niţă Robu a pierdut doar 21. I-a făcut KO pe cubanezul Ramirez şi pe polonezul Zdreninski, campioni olimpici şi mondiali la box. E dezamăgit de ceea ce se întâmplă acum în boxul românesc.

Originar din satul Olăneasca, Salcia Tudor, Niţă Robu - unul dintre cei mai mari pugilişti români -, trăieşte acum din amintiri. A boxat inclusiv în Las Vegas şi pe Madison Square Garden, alături de Muhammad Ali, i-a bătut pe cubanezi, pe ruşi şi pe polonezi la ei acasă, a fost rugat să rămână în Occident în plină dictură comunistă dar, cu toate acestea, s-a întors de fiecare dată la Brăila. Nu a acceptat nici măcar să fie component al Cluburilor Dinamo şi Steaua, pentru că a considerat Brăila „leagănul boxului românesc".

„Nu m-am plecat în faţa nimănui"

„Suntem cinci fraţi. Tata, un om aspru dar drept, nu accepta minciuna. Programul bine stabilit, viaţa simplă a ţăranului, mi-au imprimat disciplina de mai târziu şi respectul pentru munca cinstită. Am fost, însă, un copil neastâmpărat, un fel de lider al puştimii din satul natal", povesteşte campionul.

În anii '70, după obiceiul vremii, Robu s-a dus la oraş, să înveţe meserie. A urmat Şcoala Profesională de Construcţii şi s-a calificat mecanic ultilaje, dar, concomitent, s-a înscris la Clubul Sportiv Brăila.

„L-am avut antrenor, D-zeu să-l odihnească, pe Ion Zlotariu, zis „Chibrit". I se spunea aşa pentru că ieşea mereu primul la cross. Fugea „de mânca chibrite". S-au înscris, odată cu mine, 45 de tineri, dar numai eu am ajuns să fac performanţă, la categ. 51 şi 54 kg, „muscă" şi „cocoş". Până în anul 1985 am