Gigantul producător elveţian de medicamente, Roche Holding AG a sistat livrările de produse farmaceutice în spitalele de stat din Grecia, lăsând astfel pacienţii bolnavi de cancer şi alte afecţiuni fără tratament. Decizia a fost luată din cauza datoriilor mari pe care statul elen le-a acumulat la această companie de medicamente. Reprezentanţii firmei avertizează că astfel de măsuri vor fi luate şi în alte ţări din Uniunea Europeană dacă acestea nu îşi vor achita datoriile la timp, informează ediţia online a Wall Street Journal. Printre ţările vizate se află Spania, Portugalia şi Italia.
Severin Shwan, directorul companiei Roche, a declarat că bolnavii de cancer îşi vor putea procura medicamentele necesare tratamentului numai contra-cost, solicitând, ulterior, recuperarea banilor de la stat. "Există unele spitale de stat care nu şi-au mai achitat facturile către noi de trei-patru ani", a spus directorul companiei farmaceutice.
El a a precizat că spitalele de stat din Grecia obişnuiau să îşi nu achite facturile la producătorii de medicamente şi materiale sanitare cu anii. La începutul anului, guvernul elen a încercat să rezolve problema datoriilor şi a propus ca medicamentele să nu fie plătite cu bani, ci cu obligaţiuni. "Nu am avut de ales. Toţi primeau obligaţiuni. Ori acceptai obligaţiuni, ori nu primeai nimic. Oricum ele au fost vândute imediat", a spus directorul.
Roche nu este prima companie farmaceutică care a recurs la acest gest. Anul trecut, din cauza neînţelegerilor cu Guvernul grec, firma daneza Novo Nordisk a sistat livrările de insulină - tratament necesar bolnavilor de diabet, după ce autorităţile de la Atena şi-a anunţat intenţia de a reduce preţul la acest tratament cu 25%. Dupa mai multe luni de tratative, compania daneză de medicamente a decis sa reia exportul de insulină.
Asociaţia Companiilor Farmaceutice din Grecia a preci