În vara anului 1962 ajungeam pentru prima oară la Castelul Săvârşin, pe atunci sanatoriu de nevroze, mai apoi casa de oaspeţi a protipendadei comuniste, revenit acum la statutul de reşedinţă regală. Am auzit atunci pentru prima oară de faimosul Han van Meegeren, considerat drept cel mai ingenios autor de false capodopere, specialist în Vermeer din Delft. Tot atunci am aflat, spre marea mea uimire, că prin cele mai renumite muzee ale lumii se răsfaţă nenumărate obiecte de artă care nu sunt ceea ce se crede.
Cel care m-a încântat cu povestirile sale a intrat de curând în eternitate, la venerabila vârstă de 91 de ani. Se numea Radu Bogdan, era academician, autorul a nenumărate articole savante, al unei monumentale monografii „Ion Andreescu”, un mare om de cultură şi un stăpân absolut al artei conversaţiei.
La el mă gândeam când am citit „Eiger Sanction” şi „Loo Sanction”, romanele lui Trevanian, în care antieroul, Jonathan Hemlock, asasin profesionist, dar şi profesor de istoria artei, este în stare să identifice într-o clipă cel mai reuşit fals. Secretul, falsificatorul are mai multă grijă de detalii decât adevăratul autor.
Toate astea mi-au trecut prin minte atunci când am aflat că la Neuchatel, în Elveţia, în clădirea muzeului arheologic Latenium, s-a deschis o expoziţie: „Era falsurilor”. Aici pot fi văzute cranii care nu au nimic în comun cu anatomia sau paleontologia şi schelete de dragon confecţionate din bucăţi de pisică de mare.
Nici o noutate. Falsurile, imitaţiile frauduloase, există de când lumea şi sunt folosite fie pentru a obţine câştiguri necuvenite, fie pentru a promova cine ştie ce teorie. Prin 1563, servitorii cavalerului imperial german, Anton Waldbott von Bassenheim, ieşiţi să sape o vie, au descoperit un mormânt din epoca romană. La suprafaţă ieşiră multe monede de argint şi o urnă funerară simplă. Cavalerul nostru a împo
