Jucătorul s-a întors în Iaşiul natal, după ce a câştigat tot ce se putea în România cu echipe precum FC Braşov şi Unirea.

Provenit dintr-o familie de sportivi, Marius Onofraş a fost obişnuit cu sportul încă de la vârsta de patru ani. „Tata ne-a dat pe toţi la sport încă de când eram mici. Sora mea a făcut judo, volei şi karate, la fel ca tata, iar eu şi fratele meu am făcut judo, karate şi fotbal“, explică Marius, care la judo a luat o medalie de aur cu echipa şi un bronz la individual. Totuşi, Onofraş a cunoscut consacrarea în „sportul-rege“, deşi s-a apucat abia la 16 ani, într-o clasă sportivă de fotbal la Şcoala nr. 23.

În scurt timp, Marius a ajuns la Politehnica Iaşi şi a debutat la prima echipă când avea numai 17 ani, sub comanda antrenorului Ion Moldovan. „Ono“ a jucat prima partidă oficială în deplasare, contra celor de la Callatis Mangalia, scor 1-1. Puţini ştiu că Marius a fost la un pas să ajungă la Steaua Bucureşti în urmă cu 11 ani, când a dat probe în Ghencea, dar în cele din urmă s-a transferat la FC Braşov, unde a jucat patru sezoane.

„În această perioadă am avut ocazia să lucrez cu idolul meu, Marius Lăcătuş. În 2004 m-am întors la Poli Iaşi, care era în Liga 1, iar după două sezoane jumătate m-am transferat la Unirea Urziceni. Mulţi s-au supărat pe mine atunci, dar am ales să plec pentru că Dan Petrescu m-a chemat acolo“, povesteşte Marius. Ceea ce „Ono“ nu a ştiut la acel moment a fost faptul că în cei trei ani şi jumătate care aveau să urmeze va câştiga campionatul şi cupa României, va juca în Liga Campionilor, unde va marca un gol de senzaţie în meciul cu Glasgow Rangers, scor 1-1.

A trăit clipe unice pe teren

„Acestea sunt lucruri pentru care te apuci de fotbal. Am sperat că voi ajunge şi eu acolo, dar nu am crezut că voi avea parte de aşa senzaţii. Să dai gol îţi oferă un sentiment minunat, dar b