Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O. Vasilescu spune că Băsescu nu apără interesele statului în cazul proiectului de la Roşia Montană

Publicat in Romania Libera, duminică 18 septembrie 2011 · ·

Senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu l-a acuzat pe preşedintele Traian Băsescu că "nu apără interesele statului", spunând că a fost "frapată" de expresia folosită de acesta într-o emisiune TV: "«dă domne drumul la exploatările de aur şi de argint», fiind vorba de exploatarea de la Roşia Montană", potrivit Mediafax.

"Am văzut astăzi (n.r. - duminică), nu aş putea spune cu mare plăcere, emisiunea la care domnul Traian Băsescu a fost invitat la Pro Tv, emisiunea «După 20 de ani». M-a frapat foarte mult o expresie pe care a folosit-o Traian Băsescu: «dă, domne drumul la exploatările de aur şi de argint», fiind vorba evident de exploatrea de la Roşia Montană. L-am văzut că devine foarte nervos şi mă întreb de ce, ce interese apără domnul preşedinte Traian Băsescu având în vedere că nu apără în niciun caz interesul statului român, şi nu apără interesul statului român pentru că de acolo statul român nu câştigă. Până acum am văzut pe bursă că a câştigat într-o singură zi 300 de milioane de dolari o firmă din Canada după nişte declaraţii pe care le-a făcut preşedintele Traian Băsescu. În schimb, statul român a intrat cu participare de 19 la sută în această exploatare, participare care se pare că s-a diminuat la 0, 6 la sută în urma creşterii aportului firmei canadiene. Nu se ştie clar această chestiune pentu că, deocamdată, rămân secrete clauzele contractuale", a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, la Craiova, senatorul Lia Olguţa Vasilescu.

Vasilescu i-a atacat şi pe Radu Berceanu şi pe Radu Vasile, spunând că în anul 1997, cei doi au concesionat terenul pentru exploatări cu trei milioane de dolari, "o sumă extrem de mică".

"Gândiţi-vă şi dumneavoastră că pe trei milioane de dolari se cumpără un teren pentru a se construi un mall, nicidecum un teren pentru a se face exploatare pentru aur, argint, wolfram şi alte minerale extraordinar de scumpe",

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 5 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

Donald Trump, noi amenințări la adresa lui Volodimir Zelenski: „Dacă cineva nu vrea un acord, nu va mai fi prin preajmă mult timp”

Libertatea acum o ora
Donald Trump și-a continuat luni amenințările mai mult sau mai puțin voalate la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că respinge eforturile sale de a pune capăt războiului.

„Semne concrete de boală psihică” găsite la şoferul care a intrat cu maşina în mulţime la Mannheim

News.ro acum 2 ore
Un şofer a intrat luni cu maşina într-o mulţime în centrul oraşului Mannheim din Germania, omorând două persoane, înainte de a fi arestat de poliţie. „Avem indicii concrete că autorul era bolnav mintal, motiv pentru care ancheta se concentrează asup

„Am un mesaj”. Anunțul lui Nicușor Dan după ce Elena Lasconi a anunțat că nu exclude să iasă din cursa prezidențială în favoarea lui Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
După ce lidera USR, Elena Lasconi, a declarat că retragerea ei din cursa pentru Palatul Cotroceni în favoarea lui Ilie Bolojan este „negociabilă”, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a punctat luni seară că nu există „candidatura” președintelui interim

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 3 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

Ilie Bolojan a discutat la telefon cu secretarul general al NATO, Mark Rutte

Mediafax acum 6 ore
Administraţia Prezidenţială a anunţat că „preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte.” Sursa menţionată a mai spus ce au discutat cei doi lideri. „Î

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum 2 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Nicuşor Dan crede că Volodimir Zelenski a greşit ”intrând într-o retorică” la întâlnirea din Biroul Oval: El avea un obiectiv, să semneze acel acord

News.ro acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la Preşedinţia României, a subliniat că Volodimir Zelenski a greşit în întâlnirea cu Donald Trump, în Biroul Oval, deoarece avea ca obiectiv să semneze acordul privind mineralele. ”A f

Papa Francisc a suferit luni două crize respiratorii „acute”. Ventilaţia mecanică neinvazivă a fost reluată

News.ro acum 6 ore
Papa Francisc a suferit luni două crize de insuficienţă respiratorie acută şi primeşte din nou „ventilaţie mecanică neinvazivă” pentru a-l ajuta să respire, a anunţat luni Vaticanul, relatează AFP şi Reuters. Potrivit ultimului buletin de sănătate p

Vremea

București
acum

mar.

0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

8°/18°
Constanta
acum

mar.

1°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
vin.

6°/16°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

8°/17°