Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Părinţii Mădălinei Manole îşi fac griji pentru prima întâlnire cu nepoţelul lor! "Ne temem că nu ne va recunoaşte"

Publicat in Cancan, duminică 18 septembrie 2011 ·

Nereuşită. Eugenia şi Ion Manole au încercat de câteva ori să-şi viziteze nepotul la vila din Otopeni, dar s-au lovit de refuzul lui Petru MirceaPrimul weekend din octombrie ar putea aduce o mare bucurie pentru Ion şi Eugenia Manole, dacă vor reuşi să-şi vadă nepoţelul, pentru care au dus adevărate războaie în justiţie.

"După sentinţa dată de Tribunal avem dreptul să-l luăm acasă. Sper ca Petru Mircea să înţeleagă şi să nu se opună, deşi a spus că nu face nimic până nu vede scris negru pe alb", a declarat Ion Manole pentru CANCAN. Părinţii Mădălinei s-au pregătit deja pentru reîntâlnirea cu nepoţelul şi au umplut cu jucării camera special amenajată pentru el.

Aranjamente. Camera nepoţelului este pregătită pentru sosirea acestuia la Ploieşti"Nu cred că o să mai stea în pătuţul pe care i l-am luat, o să doarmă în patul mare cu bunica", ne-a declarat Manole. Cea mai mare grijă a soţilor Manole este că băieţelul, pe care nu l-au mai văzut de la moartea artistei, se va speria atunci când va ajunge la ei. Tocmai pentru asta vor să apeleze la un psiholog, care-i va uşura copilului schimbarea mediului în care a trăit până acum. "Avem temerea că nu ne va recunoaşte. Cred că aşa se va întâmpla. Vom încerca să atenuăm pe cât posibil, vom sta cu el câteva ore, ne vom juca. O să venim şi cu nepotul nostru de 13 ani, cu nora mea, ca să-i fie mai uşor lui Petru Jr.", ne-a mai spus Ion Manole. "Bunicii îi pot provoca o traumă" Copilărie. Petru Jr., băieţelul Mădălinei Manole, a ajuns la vârsta de doi ani şi patru luniSpecialiştii sunt de părere că soţii Manole au nevoie de sprijinul lui Petru Mircea pentru a se putea apropia de nepoţelul lor. "Literatura de specialitate arată că micuţii de până la 3 ani au o conduită emoţională instabilă şi fragilă. Ei reacţionează la schimbarea mediului în care sunt obişnuiţi, aşa că, în cazul în care sunt luaţi din acesta, ar treb

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum o ora
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 2 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 2 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 2 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 14 minute
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Paul Gascoigne, la terapie intensivă! » Care este starea fostului internațional englez

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Paul Gascoigne, 58 de ani, a leșinat în casă, unde a fost găsit către un prieten, care s-a și îngrijit ca fostul internațional englez să ajungă la spital.

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 2 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

SuperLiga: Atacantul Andrei Ivan pleacă de la Universitatea Craiova

HotNews acum 28 minute
Universitatea Craiova şi atacantul Andrei Ivan au decis, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale, scrie News.ro. Cariera lui Andrei se confundă cu ceea ce înseamnă Ştiinţa Craiova, echipa la care a visat dintotdeauna să joace. El a reuşi

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°