Cuvântul englezesc package a avut o interesantă evoluţie pe parcursul a două secole. Dacă la început însemna pur şi simplu „pachet”, treptat, el a fost asociat cu tot felul de alte servicii oferite de societatea de consum.

Încă din secolul al XIX-lea, agenţii de voiaj de la Londra organizau pentru clasele înstărite călătorii complete pentru vizitarea piramidelor din Egipt. Clienţilor cu bani mulţi li se promitea în primul rând un lucru: că vor vedea vestigii istorice datând de patru mii de ani dar fără nici o pierdere de confort. Altfel spus, nobilii şi burghezii englezi optau pentru un package: călătorie agreabilă cu vaporul până în Egipt, transbordare pe vase mai mici, dar extrem de luxoase, pentru deplasarea pe Nil, urcarea pe cămile special dresate şi pregătite în momentul în care acosta vasul, explicaţii oferite de un expert, protecţie discretă pe toată durata excursiei... În acest package mai intrau şi diverse animaţii seara pe bordul vasului, ba chiar şi eventuale momente exotice când clienţii puteau intra în contact cu autohtonii pentru a le cumpăra câteva produse de artizanat sau a admira abilitatea unui dresor de şerpi.

Între timp, conceptul de package a evoluat şi a invadat cotidianul fiecărui cetăţean. În definitiv, societatea de consum nu doreşte altceva decât să ne facă să ne simţim cât mai „bine”, să ne facă să ne distrăm, să ne creeze sentimentul că banii cheltuiţi ne-au adus chiar mai mult decât ne aşteptam… Imperiile mediatice formate în ultimile decenii ne propun în acest sens un package de care de fapt nu suntem conştienţi. Rupert Murdoch este doar unul dintre aceşti mari „genii” ai acaparării întregului timp liber care-i mai rămâne omului occidental după ce doarme şi după ce munceşte opt sau nouă sau zece ore.

Strategia acestor mari moguli mediatici este de a asocia informaţia cu alte forme de divertisment. Întrucât informaţia