Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcolile noi stau cu lacăt pe uşă, elevii învaţă în casele sătenilor în judeţul Botoşani

Publicat in Adevarul, duminică 18 septembrie 2011 ·

Noul an de învăţământ a debutat în câteva localităţi din judeţul Botoşani sub semnul paradoxului investiţional. În timp ce unele şcoli construite cu bani de la Banca Mondială sunt închise din cauza lipsei elevilor, în unele localităţi s-au amenajat săli de clasă în casele localnicilor.

Peste 150 de şcoli din judeţ au fost complet construite sau doar reabilitate cu bani de la Banca Mondială. Unele dintre acestea sunt însă închise, deşi dispun de toate utilităţile necesare. În această categorie intră şase unităţi de învăţământ din judeţ, printre care cele din Hudeşti şi Santa Mare, iar motivul pentru care stau închise este cât se poate de simplu: nu sunt suficienţi elevi care să reclame deschiderea unităţilor.

Problema nu este nouă. Mai exact, populaţia şcolară nu s-a diminuat drastic după construcţia respectivelor imobile, ci, pur şi simplu, niciodată nu a fost cu adevărat nevoie de ele. Şefii Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani (IŞJ) susţin că investiţiile nu au fost gândite şi că s-a construit la întâmplare, în loc să se ţină cont de necesităţile fiecărei comunităţi.

Risipă de sute de mii de lei

„Faptul că s-a investit fără o previzionare corectă a efectivelor de elevi este o greşeală care în momentul de faţă nu mai poate fi atribuită practic nimănui, nemaifiind în funcţie nici primarii, nici directorii din timpul respectiv, nici inspectorii generali. Este păcat în schimb de sumele foarte mari de bani care s-au cheltuit“, a afirmat Ada Macovei, inspector şcolar general. Şcolile ridicate cu banii Băncii Mondiale au costat între 90.000 de lei, cele cu o singură clasă, şi peste 200.000 de lei, în cazul celor cu şase săli.

În timp ce unele localităţi au şcoli noi nouţe care stau cu lacăte pe uşi, în altele nu s-a construit nicio unitate de învăţământ, deşi ar fi fost mai mult decât necesar. Un astfel de exemplu este sa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 12 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 6 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 11 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 5 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 10 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 11 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 12 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Un lider PSD invocă ieșirea de la guvernare. „Nu acceptăm rolul de figurant într-o piesă scrisă de alții”

HotNews acum 12 ore
Ieșirea de PSD de la guvernare este „o opțiunea reală”, susține liderul organizației județene din Arad, Mihai Fifor. Acesta consideră că pachetul de măsuri fiscale a inclus măsuri care nu au fost discutate cu social-democrații, ceea ce arată lipsă d

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°