Liderul de la Tiraspol, Igor Smirnov, care conduce republica separatistă transnistreană din 1991, a confirmat ieri că intenţionează să candideze pentru al cincilea mandat de \"preşedinte\" al regiunii din stânga Nistrului, potrivit agenţiei Regnum.
Prezent la o sărbătoare câmpenească organizată în satul Tay, Smirnov a fost abordat de un cetăţean care i-a cerut să nu renunţe la conducerea republicii. "Sunt de acord cu cererea cetăţenilor şi cred că voi lua decizia de a participa la alegerile următoare", programate pentru luna decembrie 2011, a răspuns Smirnov.
El a explicat apoi că nu "îşi permite să lase ţara tocmai acum" când se depun eforturi diplomatice pentru a obţine recunoaşterea internaţională a autoproclamatei republici.
Doi politicieni transnistreni şi-au depus deja candidatura pentru scrutinul din iarnă: Oleg Horzhan, liderul Partidului Comunist, şi Evgheni Şevciuk, fost preşedinte al parlamentului de la Tiraspol.
Smirnov nu pare să mai beneficieze însă de sprijinul Rusiei, scrie publicaţia online Lenta.ru. Favoritul Moscovei este Anatoli Kaminski, liderul facţiunii "Reînnoirea", susţinut de formaţiunea de guvernământ Rusia Unită a premierului rus Vladimir Putin.
Potrivit unor informaţii neconfirmate oficial, Moscova i-ar fi cerut lui Smirnov să se retragă din viaţa politică în schimbul unor garanţii legate de securitatea sa.