Pretul aurului negru este in scadere luni dimineata pe bursele asiatice, pe fondul incertitudinilor privind economia americana si a intarzierii deciziilor tarilor din zona euro in gestionarea crizei din Grecia.
In primele tranzactii ale saptamanii un baril de petrol "light sweet crude" cu livrare in octombrie s-a ieftinit cu 1,12 dolari pana la 86,84 dolari. Petrolul Brent din Marea Nordului cu livrare in octombrie este mai ieftin cu 81 de centi fiind cotat la 111,41 dolari.
Intr-un context international foarte incert, piata sanctioneaza intarzierea procesului de salvare a economiei grecesti, scrie AFP. Ministrii europeni de finante, reuniti la sfarsitul saptamanii trecute in Polonia, au decis sa amane pana in octombrie luarea unei decizii privind un imprumut de 8 miliarde de euro pentru Atena. Guvernul grec a fost acuzat de intarzieri in aplicarea masurilor destinare reducerii deficitului public.
Analistii si investitorii asteapta de asemenea reuniunea Rezervei Federale de marti si miercuri axata de dobanda de referinta a SUA. Pretul aurului negru este in scadere luni dimineata pe bursele asiatice, pe fondul incertitudinilor privind economia americana si a intarzierii deciziilor tarilor din zona euro in gestionarea crizei din Grecia.
In primele tranzactii ale saptamanii un baril de petrol "light sweet crude" cu livrare in octombrie s-a ieftinit cu 1,12 dolari pana la 86,84 dolari. Petrolul Brent din Marea Nordului cu livrare in octombrie este mai ieftin cu 81 de centi fiind cotat la 111,41 dolari.
Intr-un context international foarte incert, piata sanctioneaza intarzierea procesului de salvare a economiei grecesti, scrie AFP. Ministrii europeni de finante, reuniti la sfarsitul saptamanii trecute in Polonia, au decis sa amane pana in octombrie luarea unei decizii privind un imprumut de 8 miliarde de euro pen