Doctorul Nicu Teodorescu, fondator al Filarmonicii "Lyra" din Brăila îşi aminteşte de vremea în care l-a cunoscut pe Johnny Răducanu.

Iată scrierea ea, transmisă, în exclusivitate, pentru Adevărul:

"Pe Johnny Răducanu l-am cunoscut la clasa de pian a profesoarei Giuseppina Papanti, de la Şcoala de Muzică a Societăţii Filarmonice „Lyra" din Brăila. Era cu trei ani mai mic. Pe vremea când eu descifram „Sonatinele" lui Scarlatti, el întorcea paginile metodei de pian pentru începători „DO RE MI". Prima dată am făcut muzică împreună pe când eram elev la liceu, eu cântând la trompetă iar el la pian. La o serbare a „Clubului Macabi", am cântat „Summertime", „Dream" şi „Caravan". Erau la modă, atunci, melodiile lui Irvig Berlin, Gleen Miller, Cole Porter, Duke Ellington, Harry James, Louis Armstrong, Tommy Dorsey, John Paine şi Dick Dakie. Cred că în acei ani se află rădăcinile iubirii lui pătimaşă pentru muzica de jazz. Primele improvizaţii le-a făcut pe „Tonight", „Dream", „Stardest melody", „Summer times", „Kiss me again", „My hepines", „Simphony", „Tea for two", „Twiling time".

După câţiva ani ne-am întâlnit pe băncile Conservatorului din Cluj, când eu studiam într-una din clase „Concertul pentru trompetă şi orchestră în mi bemol major", de Joseph Haydn şi el, în altă clasă , „Concertul în si minor pentru contrabas şi orchestră , de Bottesini. Când obosea, venea la mine şi cântam muzică uşoară, deobicei, „Caravan", piesa lui Duke Ellington, şi îmi cerea să o cânt ca Harry James. Îmi arăta la pian cum i-ar place să improvizez la trompetă. Era un neîntrecut improvizator.

Când l-am reîntâlnit la Bucureşti la „Festivalul Mondial al Tineretului", în 1953, Johnny Răducanu păşea, deja, pe treptele măiestrie. Când a auzit că după 14 ani de confruntări juridice, am reuşit, în numele Societăţii Filarmonice „Lyra" să obţin retrocedarea clădiri în c