Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat luni că se conturează cifra de 450.000-500.000 de bucureşteni care au nevoie de subvenţie la căldură în această iarnă. Sursa: REUTERS
Potrivit acestuia, din bugetul Primăriei Capitalei, în acest scop, au fost alocaţi, încă de la începtul anului, 850 milioane de lei.
”Din partea Primăriei Capitalei vor exista în mod sigur subvenţii pentru gigacalorie în această iarnă. În momentul în care voi avea numărul celor care au nevoie de aceste subvenţii pot să spun şi care va fi pragul pentru aceste subvenţii”, a spus Oprescu la Palatul Parlamentului, unde a participat la o dezbatere pe tema starea actuală a sistemului de termoficare.
El a adugat că bugetul pentru subvenţii ”este cufundat în bugetul pe care primăria l-a format, la începtul anului, la RADET” fiind vorba de suma de 850 de milioane de lei.
”Aştept instituţiile şi investigaţiile, cu ghilimelele de rigoare, ale noastre, să ştim câţi au nevoie de aşa ceva. Se conturează cifra clară de 450.000- 500.000 de oameni. Sper ca la sfârşitul lunii să ştim exact despre ce este vorba, pentru că urmează şi rectificarea de buget şi chiar dacă este o rectificare pe minus în avantajul gigacaloriei, eu consider că este normal să fie aşa. Nu poţi să-i laşi pe oamenii ăştia să îngheţe în casă”, a încheiat primarul general al Capitalei.
Conform acestuia, datoria istorică către ELCEN se ridică la aproximativ 5.000 de miliarde de lei vechi, plus 8.000 de miliarde lei vechi penalităţi.
Edilul şef a menţionat că un studiu al municipalităţii relevă faptul că modernizarea producerii şi distribuţiei de energie termică presupune cel puţin 3 miliarde de euro într-un interval de 4-5 ani.
El a atenţionat că, practic, ”ne aflăm într-un cerc vicios în acest moment”, în condiţiile în care problemele legate de căldură şi alte asemenea aspecte aflate pe agenda