Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fabrica Spicul intră în insolvenţă cu datorii de 23 mil. €

Publicat in Ziarul Financiar, luni 19 septembrie 2011 ·

Producătorul din industria de morărit şi panificaţie Spicul din Capitală, controlat de omul de afaceri Gheorghe Ilie, a intrat în insolvenţă la începutul lunii septembrie la solicitarea companiei. Administrator judiciar este compania KPMG Restructuring, potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial.

Reprezentaţii Spicul nu au oferit până la închiderea ediţiei informaţii privind situaţia datoriilor şi nu au dat detalii privind planul de reorganizare.

Spicul, unul dintre cele mai longevive branduri din industria de panificaţie, cu o istorie de peste 160 de ani, avea la finalul anului trecut datorii de aproape 100 milioane de lei (23,7 milioane de euro), la o cifră de afaceri de numai 15,4 milioane de lei (3,6 milioane de euro), după cum arată datele de pe siteul Ministerului de Finanţe. Potrivit sursei citate, producătorul şi-a înjumătăţit numărul de angajaţi în ultimii patru ani şi a ajuns de la 404 salariaţi în 2007 la aproape 200 de oameni anul trecut.

De altfel din 2007 businessul companiei a intrat pe un trend ascendent, în timp ce datoriile s-au triplat. 2007 a fost anul în care acţionarii companiei au decis să investească 30 de milioane de euro în construcţia de la zero a unei fabrici de pâine în localitatea Chitila, în apropiere de Capitală.

De la extaz la agonie

În 2006, acţionarii fabricii de pâine Spicul semnau una dintre cele mai importante tranzacţii imobiliare de la acea vreme prin vânzarea fabricii de pâine situată în zona Carrefour Orhideea către grupul spaniol Hercesa. Tranzacţia era estimată la 18 mil. euro, iar cumpărătorul anunţa că va construi sute de locuinţe.

La câteva luni de la semnarea acordului, acţionarii Spicul anunţau că vor folosi banii încasaţi pe teren pentru a construi o fabrică în afara Capitalei. Pentru a finaliza însă investiţia de 30 mil. euro acţionarii au apelat şi la credite bancare, potrivit

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 8 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 5 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 4 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 10 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 7 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 4 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

ROAEP Startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat la Auckland, Noua Zeeland! Câte secții de votare au fost deschise în afara României

Ziua Constanta acum 13 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat în străinătate, prima secție de votare urmând să fie deschisă în Auckland, Noua Zeelandă, vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 01:00, ora Rom

FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii

Mediafax acum 5 ore
Singurul gol al partidei a fost marcat în prelungiri de Zoran Mitrov, în minutul 90+8. „Campionii României au pierdut pentru prima dată în istorie la Botoşani, după un gol primit în prelungirile meciului”, scrie pe pagina de Facebook a FCSB. FC Bot

Bogdan Ivan: Nu se pune problema desfiinţării de oficii poştale / Vreau să văd cum se poate dezvolta Poşta Română, nu cum restrângem activitatea unei instituţii strategice

News.ro acum 11 ore
Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a afirmat că nu se pune problema desfiinţării unor oficii poştale, aşa cum anunţase directorul Poştei Române, şi a adăugat că el doreşte dezvoltarea companiei, nu restrângerea activităţii unei instituţii strateg

Vremea

București
acum

vin.

1°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

vin.

-0°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-2°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°