Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi fotbalişti care au contribuit la 7 trofee, UMILIŢI de cei de la CFR! Trimişi să se antreneze prin parcuri

Publicat in Pro Sport, luni 19 septembrie 2011 ·

CFR-ul întoarce definitiv spatele portarilor ce au contribuit la cele 7 trofee cucerite din 2008

Nuno a fost alungat şi de la antrenamentele satelitului din Liga a III-a. "Nu mai ai voie să îmbraci tricoul CFR-ului, asta mi s-a transmis să îţi spun", a fost mesajul dat vineri de Alin Minteuan portarului Nuno Claro. Portughezul fusese scos din lotul primei echipe după venirile lui Fernandes şi Beto.

Clipele de glorie ale lui Nuno Claro la CFR au apus. Contestat de fani în start de sezon şi exilat la satelit după venirile lui Fernandes şi Beto, Nuno a mai primit o lovitură săptămâna trecută. Ajuns la antrenamentele "satelitului" din C 6, portughezul care a făcut furori în poarta vişiniilor în perioada 2009-2010 cu cele 5 penaltyuri decisive apărate, a primit o veste şoc. "Minteuan mi-a spus că nu mă pot antrena cu satelitul. Nu mai am voie să port pe mine echipamentul CFR-ului", povesteşte siderat Nuno. Legat de CFR cu contract până la finele acestui sezon, Nuno nu vrea să audă de o discuţie cu şefii pe tema exilului său. "Nu vreau să vorbesc cu ei. Punct! Îmi voi respecta contractul până la final!, spune Claro care ştie ce urmează. "Probabil că mă voi antrena prin parcuri, acolo unde a fost trimis şi Stăncioiu", crede portughezul.

Cu Nuno Claro şi Stăncioiu în poartă, CFR-ul a obţinut toate cele şapte trofee din 2008 până în prezent. Mai mult, între iulie 2009 şi iulie 2010, Claro are un record ce va fi greu de egalat pentru orice portar din Liga I. Nuno a apărat nu mai puţin de şase penaltyuri din care cinci au fost chiar decisive pentru trofeele CFR-ului. Două supercupe şi o cupă au ajuns în Gruia după prestaţiile excelente ale portughezului.

Portughezul are însă în CV şi o serie serioasă de greşeli ce l-au dus în disgraţia fanilor în acest start de campionat, mai ales după jocul cu Gazul (0-2), de pe teren propriu, în care a gaf

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 27 minute
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

China ar putea incita Rusia să atace țări NATO, afirmă Mark Rutte / El indică două măsuri necesare pentru a-i descuraja pe ruși și chinezi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, afirmă într-un interviu acordat New York Times cum China ar putea împinge Rusia să atace ţările NATO, cu scopul de a abate atenţia blocului din zona regiunii I

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Bilanţul inundaţiilor din Texas urcă la 51 de morţi. Zeci de persoane sunt încă dispărute

Mediafax acum o ora
Cel puţin 51 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor inundaţii devastatoare care au afectat centrul statului Texas, potrivit unui bilanţ oficial actualizat în această dimineaţă. Printre victime se numără şi copii, iar alte zeci de persoane sunt

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 8 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 10 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 8 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°