Werner Auli, membru al boardului OMV, responsabil cu activitatea de gaze şi electricitate, va renunţa la această funcţie din cauza unor probleme de sănătate, informează compania austriacă, acţionarul majoritar al Petrom.
După aproape 25 de ani de când lucrează la OMV, Werner Auli decide să renunţe la funcţia din boardul executiv la finele anului 2011.
„M-am gândit mult la acest pas. Decizia nu este uşoară pentru mine. Segmentul de business pe care l-am condus, cel de gaze şi electricitate, joacă un rol important în viaţa mea. Însă acelaşi lucru pot spune şi despre sănătatea mea, deci, într-un final şi spre binele familiei mele, am dat prioritatea sănătăţii mele. Prin urmare, voi preda mandatul meu la finele acestui an", a declarat Auli, citat într-un comunicat al OMV.
Auli a fost şeful proiectelor care au transformat Austria într-un centru al gazelor în regiune, asigurând securitatea energetică a ţării şi a întregii zone.
Oficialii OMV amintesc, printre reuşitele lui Auli, primul proiect al OMV de producere a electricităţii - centrala de la Brazi, de lângă Ploieşti, care în această vară a intrat în etapa de teste, urmând să fie pusă în funcţiune până la finele anului.
Cu o putere de 860 de MW, centrala va asigura anul viitor 10% din producţia de electricitate a ţării.
Totodată, Auli a fost creierul din spatele proiectului Nabucco. Auli va cotinua să lucreze în cadrul acestui proiect şi să îl aducă la punctul în care se va lua decizia finală de investiţie şi de construcţie.