Furturile şi tâlhăriile au fost comise în perioada ianuarie - iulie 2011, iar cei doi autori au fost prinşi de poliţie la finalul săptămânii trecute. Parchetul a respins propunerea de arestare preventivă.
Doi nemţeni, de 34 şi 41 de ani, au fost prinşi vineri, 16 septembrie, după o acţiune a poliţiştilor de la Investigaţii Criminale. Aceştia sunt suspectaţi că, de la începutul acestui an, au comis 20 de furturi şi tâlhării.
„În fapt, cei doi, prin metoda îmbrăţişării victimelor ca şi cum le-ar fi cunoscut, sustrăgeau părţilor vătămate portofelele, banii sau telefoanele mobile. De asemenea, acostau persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice şi, prin violenţă, le deposedau de bani sau bunuri. Faptele au fost comise atât pe timpul zilei, cât şi noaptea, în baruri sau în locuri publice", a spus inspectorul principal Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.
Pe 17 septembrie, cei doi au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ cu propunere de arestare preventivă, însă magistraţii au respins cererea, iar hoţii vor fi cercetaţi în stare de libertate.