Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chinezii, interesaţi de lâna românească

Publicat in Romania Libera, luni 19 septembrie 2011 ·

Mai mulţi oameni de afaceri chinezi din Regiunea Autonomă Ninxia Hui doresc dezvoltarea unei societăţi mixte prin care să fie colectate pieile şi lâna produse de crescătorii de ovine şi bovine din judeţul Hunedoara, dar şi din cele învecinate. Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara va sprijini demersurile investitorilor chinezi, în contextul în care în judeţul Hunedoara erau prelucrate, înainte de 1989, aproximativ un milion de piei, pe an, în timp ce acum, producătorii de haine din piele locali abia dacă reuşesc să proceseze circa 30.000 de piei, în aceeaşi perioadă de timp.

"Suntem dispuşi să asigurăm facilităţi pentru investitorii chinezi, mai ales dacă vor construi în perimetrele parcurilor industriale de la Hunedoara sau Călan. Sper să avem un rezultat concret al discuţiilor până în primăvara anului viitor, până atunci urmând să fie efectuate mai multe teste tehnologice pe mostre de piei şi lână produse în judeţul Hunedoara", a declarat Mircea Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara.

Relaţii bune de colaborare

Şeful delegaţiei chineze, Long Fei, susţine interesul pentru dezvoltarea legăturilor comerciale cu judeţul Hunedoara cu atât mai mult cu cât între Regiunea Autonomă Ninxia Hui şi CJ Hunedoara a fost semnat un protocol de colaborare în urmă cu un an. "Avem o relaţie de colaborare foarte bună cu judeţul Hunedoara, iar între preşedinţii celor două regiuni a fost semnat un protocol de colaborare. Dorim să investim în judeţul Hunedoara în domeniul pielăriei şi al lânii", susţine Long Fei, director general al Biroului pentru industrie uşoară al Regiunii Autonome Ningxia Hui. El a mai arătat că există un interes şi pentru cultura de cartofi ce ar urma să fie folosiţi la producerea de amidon în una din fabricile chineze din regiunea sa.

Producători fără piaţă de desfacere

Potrivit datelor Camerei Agricole Judeţene (C

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 19 minute
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum o ora
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 4 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 19 minute
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Marcel Ciolacu: Am un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului de la Cluj-Napoca / Am început un dialog pentru a găsi o soluţie şi sunt ferm convins că vom găsi o soluţie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că are un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului din Cluj Napoca, dar a adăugat că a început un dialog pentru a găsi o soluţie în acest sens şi a precizat că este ferm convins că acest lucru

Debitul Dunării la intrarea în ţară, în creştere. Se estimează că viitura de pe Dunăre va intra în România în perioada 28-29 septembrie

Mediafax acum 29 minute
Conform sursei citate, debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a fost în creştere, fiind sâmbătă de 5700 mc/s, peste media multianuală a lunii septembrie (3800 mc/s), conform prognozei emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gos

Jandarmii și angajații Consiliului Județean Botoșani s-au raliat campaniei „Let’s do it, România!”

Botosani News acum 28 minute
Zeci de angajați ai Consiliului Județean Botoșani și ADI Ecoproces au ecologizat, în cadrul campaniei de curățenie desfășurată astăzi pe Drumul Mănăstirilor în zona adiacentă Mănăstirii Vorona. „Ne pasă de mediu, iar acțiunile noastre au demonstrat

Campania Kamalei Harris a cheltuit în august de aproape trei ori mai mult decât cea a lui Donald Trump

News.ro acum 4 ore
Campania electorală a Kamalei Harris a cheltuit de aproape trei ori mai mulţi bani decât a făcut-o cea a rivalului său, Donald Trump, în august, reducând avantajul financiar al democraţilor înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, potrivit

USR o cheamă pe Roxana Mînzatu în Parlament să spună ce vrea să facă în calitate de comisar european

Mediafax acum 3 ore
Deputatul USR Iulian Bulai, membru al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, solicită ca Roxana Mînzatu, desemnată drept comisar european din partea României, să meargă în Parlament pentru a-şi prezenta viziunea pentru portofoliul

Rusia afirmă că a doborât 101 drone ucrainene. O autostradă a fost închisă

Mediafax acum 2 ore
Rusia a închis temporar sâmbătă autostrada M-9 din vestul regiunii Tver, în apropiere de oraşul Toropets, pentru a asigura siguranţa traficului, au raportat agenţiile de presă ruse, scrie Reuters. Măsura a fost luată la trei zile după ce un atac ucr

Vremea

București
acum

25°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

26°
sâm.

16°/26°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°