În ziua inaugurării Muzeului Naţional de Istorie Naturală, încasările din biletele vândute celor peste 3.000 de vizitatori s-au ridicat la 31.000 de lei. Bucureştenii au fost încântaţi de cum a fost reinventat muzeul, singura lor nemulţumire a fost că au stat la coadă ore în şir pentru a intra.
Aproape 3.000 de bucureşteni au călcat pragul Muzeului de Istorie Naturală „Grigore Antipa", sâmbătă, în prima zi de vizită. Mai exact, cinci oameni pe minut au intrat în clădire şi au avut o experienţă de neuitat. În ziua deschiderii, s-au înregistrat încasări de aproape 31.000 de lei, adică circa 0,05% din întreaga investiţie făcută pentru modernizarea muzeului, care s-a ridicat la 55 de milioane de lei. Acelaşi scenariu s-a repetat ieri, când bucureştenii s-au îmbulzit din nou la „Antipa". Organizatorii sunt însă mai mult decât mulţumiţi. „Ne bucurăm că a venit atâta lumea, aşa ne-am şi dorit să fie", spune muzeograful Diana Ion, purtătorul de cuvânt al instituţiei.
Din cauza fluxului mare de vizitatori au apărut şi primele probleme. Pe iarba din faţa muzeului s-au adunat gunoaiele, coşurile fiind deja pline până la refuz. În plus, copiii plictisiţi de aşteptare s-au răzbunat pe girafa din polistiren de la intrare, făcându-i câteva găuri în picioare.
Copiii au fost încântaţi
Sloganul muzeului, „Antipa prinde viaţă", pare să se fi adeverit. Copiii tropăiau de bucurie şi nu se mai puteau desprinde de vitrinele cu animale, iar bliţurile nu mai conteneau. „Ce-i ăsta?", a fost întrebarea lor preferată şi, ajutaţi de ecranele tactile de unde se puteau afla informaţii despre fiecare exponat, părinţii au avut şi răspunsuri. O fetiţă scânceşte de frică la intrarea în peştera special amenajată. „Uite stalactite, stalacmite!", încearcă să-i distragă atenţia tatăl.
Nervii făcuţi la coada de la intrare se ştergeau însă după vizita în muzeu. „Am avut oc