A trecut şi vara, ni s-au mai scurs câteva luni din viaţă şi nimic nu s-a schimbat în România. Aceeaşi hărmălaie fără sens, aceeaşi ură de sine, aceeaşi lene şi aceeaşi mizerie. Sursa: EVZ

Stând o vreme departe de scrâşnetele, răgetele şi zbieretele din viaţa publică, eşti şocat să constaţi neputinţa generală de a renunţa la blestemata zestre (culturală? genetică? Cine să mai ştie...) cu care ne-am procopsit. Indiferent ce se întâmplă în jur, noi tot nesimţiţi, mincinoşi, violenţi şi iresponsabili rămânem. Singura particularitate e că, spre deosebire de alte ţări (ca la noi la nimenea!) monopolul acestor însuşiri îl are, în viaţa publică, opoziţia, nu puterea. Cum e posibil aşa ceva? Simplu: prin confreria personajelor care-au făcut avere jecmănind statul în anii anteriori şi prin avansarea în prim-plan a unor indivizi lipsiţi de viziune, energie şi caracter. Când şeful opoziţiei se numeşte Ponta, iar servantul său Antonescu, la ce altceva să te aştepţi? Adevărul e că, jurnalist fiind, te încearcă o nesfârşită lehamite. Să scrii la infinit despre aceleaşi non-entităţi politice, despre aceleaşi mingicăreli fără haz şi fără consecinţe, despre reciclarea obositoare a minciunii prin televiziuni te intoxică iremediabil. Monomaniaci şi sterili, realizatorii de dezbateri televizate au ajuns caricatura propriei nesimţiri şi ticăloşii. Privindu-i, îţi lasă impresia unor sărăntoci (cu duhul) care-au îmbrăcat hainele prea largi ale rudelor plecate de-acasă. Dacă nu chiar toate emisiunile, cel puţin talk-show-urile aşa-numitelor televiziuni "de ştiri" par transmisii în direct din saloanele unor spitale de nebuni. De la strălucirea nefirească a privirilor, la gesticulaţia necontrolată, la vorbirea răstită şi la iritarea cronică, oamenii îţi lasă impresia c-au scăpat un ceas-două de la terapie intensivă şi că, precipitat, trebuie să-ţi comunice marile adevăruri ivite din ţes