Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Dobrescu: „Copiii sunt cei mai critici spectatori“

Publicat in Adevarul, luni 19 septembrie 2011 ·

Tânărul îşi împarte viaţa între familie, studioul de radio şi scena Teatrului de Păpuşi „Arlechino", unde este aşteptat în fiecare săptămână de cei mici.

Ce poate fi mai frumos decât râsul unui copil fericit? Adrian Dobrescu şi-a făcut o meserie din a înveseli copiii de toate vârstele. De 17 ani este actor la Teatrul de Păpuşi „Arlechino" şi nu ar renunţa la asta pentru nimic în lume. „Am început cursurile de actorie când eram prin anul doi de facultate, la Electrotehnică. Mi se părea o chestie intangibilă la vremea respectivă, dar dacă tot s-au organizat cursurile de teatru la studenţi, m-am băgat. Şi mi-a intrat microbul în sânge. Între timp, s-a organizat concursul la Teatrul de Păpuşi şi am zis că nu ar strica să câştig şi un ban. Puţin, dar cinstit", îşi aminteşte actorul.

„Toate rolurile îmi sunt dragi"

A învăţat din mers să mânuiască păpuşile, iar acum a ajuns unul dintre actorii preferaţi ai picilor. „La teatru am făcut cursuri de specializare. Baza studiilor de actorie le-am făcut cu actriţa Viorica Geantă Chelbea, de la Teatrul Dramatic Sică Alexandrescu. Restul am învătat aici, în timp. Am făcut cursuri de pantomimă, de mimă, de improvizaţie", povesteşte păpuşarul.

În cei 17 ani de teatru a mânuit sute de păpuşi şi a jucat zeci de roluri. Nu poate spune care dintre ele i-a plăcut cel mai mult. „Toate rolurile îmi sunt dragi. Sunt spectacole mai reuşite sau mai puţin reuşite. Acum depinde şi cum apreciază publicul. Poate să fie un spectacol extraordinar pentru noi actorii, iar spectatorilor să nu le placă celor mici", explică Adi Dobrescu.

Deşi pare mai uşor decât pe scena unui teatru dramatic, actorul păpuşar dovedeşte contrariul. „Sunt piese unde sunt în faţă ca actor, cu păpuşile în spatele paravanului sau la masă. Totul depinde de tehnica de mânuire", a explicat Adrian Dobrescu. Acum artistul aşteaptă cu nerăbdare noua stagi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 46 minute
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 4 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Fostul preşedinte nigerian Muhammadu Buhari a murit la Londra

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul preşedinte al Nigeriei, Muhammadu Buhari, care a condus cea mai populată ţară din Africa între 2015 şi 2023 şi a fost primul preşedinte nigerian care a înlăturat un preşedinte în funcţie prin

Un băiat de 14 ani a murit înecat la Hârșova. Era cu prietenii la scăldat

Adevarul acum 6 ore
Un copil în vârstă de 14 ani s-a înecat duminică, în apele Dunării, la Hârșova, unde se afla cu mai mulți prieteni.

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

18°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°