Preşedintele american, Barack Obama, va propune introducerea unei suprataxe pentru oamenii bogaţi din care speră să aducă la buget 1.500 de miliarde de dolari în următorii zece ani, transmite Bloomberg, citând surse oficiale.
Ieri, toate publicaţiile americane au relatat faptul că astăzi preşedintele SUA va veni cu această propunere, însă niciuna nu a precizat concret despre ce sumă va fi vorba.
"Este neclară suma pe care o va aduce la bugetul de stat o astfel de măsură. Această idee, a supraimpozitării milionarilor, va fi proeminentă în planul pe termen lung de reducere a deficitului care va fi propus luni de Casa Albă luni", scriau ieri ziariştii de la „The New York Times".
Ei au calculat faptul că vor intra sub incidenţa noii legi 0,3% din plătitorii americani de taxe, adică mai puţin de 450.000.
Potrivit Casei Albe, vor plăti un impozit suplimentar americanii care au un venit anual mai mare de un milion de dolari.
Ideea a fost sugerată de mai mulţi miliardari americani, printre care şi Warren Buffet. Ideea a fost preluată şi de oamenii bogaţi din Europa, din ţări precum Franţa, Germania, Italia şi Ungaria, care s-au arătat dispuşi să plătească impozite mai mari pentru a ajuta guvernele să reducă deficitele bugetare.
Râmâneţi pe www.adevarul.ro pentru declaraţiile lui Barack Obama.