Un tânăr de 24 de ani şi un minor de 16 ani, ambii din Brăila, au acum dosare penale, după ce, sâmbătă, au decis să se distreze într-un mod mai puţin legal.
Mai precis, tânărul de 24 de ani i-a dat minorului cheile de la maşină ca să se "dea" şi băiatul o tură. Nu a durat mult şi minorul a scăpat maşina de sub control, intrând într-un copac. Speriat, a abandonat maşina la locul accidentului. Când poliţiştii au descoperit proprietarul autovehiculului, acesta a declarat că minorul i-a furat maşina, sustrăgând cheile de pe scaunul din dreapta al maşinii. După definitivarea cercetărilor, poliţiştii i-au întocmit dosar penal proprietarului maşinii pentru săvârşirea infracţiunii de încredinţare cu bună ştiinţă a unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere, dar şi minorului, pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a avea permis de conducere. Un tânăr de 24 de ani şi un minor de 16 ani, ambii din Brăila, au acum dosare penale, după ce, sâmbătă, au decis să se distreze într-un mod mai puţin legal.
Mai precis, tânărul de 24 de ani i-a dat minorului cheile de la maşină ca să se "dea" şi băiatul o tură. Nu a durat mult şi minorul a scăpat maşina de sub control, intrând într-un copac. Speriat, a abandonat maşina la locul accidentului. Când poliţiştii au descoperit proprietarul autovehiculului, acesta a declarat că minorul i-a furat maşina, sustrăgând cheile de pe scaunul din dreapta al maşinii. După definitivarea cercetărilor, poliţiştii i-au întocmit dosar penal proprietarului maşinii pentru săvârşirea infracţiunii de încredinţare cu bună ştiinţă a unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere, dar şi minorului, pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a avea perm