Oare iubeşti pentru că eşti tânăr sau eşti tânăr pentru că iubeşti, indiferent de vârsta biologică pe care o ai? Iată o întrebare provocatoare, incitantă, la care au reflectat nenumărate fiinţe excepţionale ale lumii. „Omul întinereşte când se îndrăgosteşte. Dacă, însă, dragostea se transformă în pasiune, atunci se întâmplă invers, omul îmbătrâneşte foarte repede. Deci dragostea întoarce timpul înapoi, iar pasiunea îl goneşte înainte”, spune Lazarev. Propria experienţă a îndrăgostirii ne-a demonstrat fiecăruia dintre noi că „dragostea ne întinereşte.
Dacă nu ştim să definim experienţa îndrăgostirii, nu putem defini iubirea în cuvintele cele mai frumoase sau în cele mai potrivite, cu siguranţă ne regăsim în oglindă privirea însufleţită, faţa destinsă, luminoasă, pare că ridurile se atenuează şi chiar dispar, ne simţim mai activi, mai veseli, mai prietenoşi, generoşi şi încrezători în viitor. Forma noastră fizică este barometrul esenţial al sentimentului de iubire pe care-l trăim, căci ea se transformă atât de mult, atât de evident şi atât de sublim, încât ne percepem mai tineri şi suntem percepuţi ca fiinţe care „au întinerit”. Invers, prinşi în mrejele unei pasiuni, în lăuntrul căreia gelozia ne roade ca un vierme ascuns, iar frica de a pierde iubirea celuilalt sau suspiciunea ne macină lăuntric sfârşim prin a ne simţi bătrâni, obosiţi, tulburaţi, nefericiţi şi nesiguri. Trăirile interioare care ne tulbură sentimentul de iubire se reflectă, de asemenea, pe chip, trădând bătrâneţea lăuntrică. Asta ne creează un aspect fizic îmbătrânit chiar dacă avem 20 de ani, cum cel de 60 de ani poate să pară că are vreo... 40.
Mulţi oameni cred că nu iubesc şi se simt deprimaţi, mulţi se întreabă „eu cum îmi dau seama dacă iubesc sau nu”? Iată că chipul nostru singur spune când iubim şi când suntem doar pasionali. Chipul spune cu certitu