Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce cheltuieli va tăia Guvernul la anul dacă economia nu creşte decât cu 2%, aşa cum este noua prognoză FMI. De ce crede JPMorgan că PIB-ul va avea doar plus 0,8%

Publicat in Ziarul Financiar, luni 19 septembrie 2011 ·

Ministerul Finanţelor se pregăteşte să refacă schiţele proiectului de buget pe anul viitor după ce FMI a anunţat înjumătăţirea prognozei de creştere economică la circa 2%, iar Gheorghe Ghergina, secretarul de stat responsabil, spune că va tăia şi venituri şi cheltuieli.

El spune că există deja un proiect de buget care va fi ajustat odată cu venirea Fondului Monetar Internaţional şi a Comisiei Europene la Bucureşti în această lună. "Urmează să revedem proiectul de buget odată cu cu venirea FMI şi a Comisiei Europene. Să vedem care este şi estimarea Comisiei Europene pentru creşterea economică. Vor fi ajustări şi pe partea de venituri şi pe cheltuieli. Probabil se vor diminua veniturile ca urmare a creşterii economice mai mici. Şi, automat, vor fi ajustări pe partea de cheltuieli. Urmează să discutăm", a declarat pentru ZF artizanul bugetului. Pe scena politică au reapărut deja idei precum impozitarea pensiilor pentru obţinerea de venituri suplimentare la buget. De asemenea, revenirea salariilor din sectorul public ar putea fi în pericol, dar în calcul intră şi variabila electorală. Cel mai la îndemână instrument de tăiere a cheltuielilor este de la investiţii. Pe partea de venituri, autorităţile sunt presate de FMI să facă mai mult în combaterea evaziunii fiscale. Gherghina estimează că forma revizuită a bugetului ar putea să fie gata cât timp reprezentanţii FMI şi ai Comisiei Europene vor fi la Bucureşti. Deci, termenul legal de promovare a bugetului în Parlament, de 15 octombrie, va fi depăşit, însă nu ar fi prima dată când bugetul este aprobat cu întârziere. În ceea ce priveşte posibilitatea renegocierii ţintei de deficit bugetar pentru 2012, setată la 3% din PIB atât pe metodologia europeană (ESA), cât şi pe cash, Gherghina spune că "se poate negocia orice, însă deocamdată nu se are în vedere o depăşire a ţintei". FMI va înjumătăţi, la circa 2%,

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 3 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 6 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 2 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 2 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 4 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 7 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Putin afirmă că armata rusă a lansat o rachetă balistică hipersonică asupra Ucrainei ca răspuns la acţiunile agresive ale NATO împotriva Rusiei

Mediafax acum 3 ore
„Ca răspuns la utilizarea armamentului cu rază lungă de acţiune american şi britanic, pe 21 noiembrie, Forţele Armate Ruse au efectuat un atac combinat asupra unei instalaţii a industriei de apărare ucrainene”, a declarat Putin în comentarii televiz

ROAEP Startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat la Auckland, Noua Zeeland! Câte secții de votare au fost deschise în afara României

Ziua Constanta acum 10 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat în străinătate, prima secție de votare urmând să fie deschisă în Auckland, Noua Zeelandă, vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 01:00, ora Rom

Doi copii din Suceava au murit într-un incendiu care le-a cuprins locuința

Libertatea acum 7 ore
Doi copii au fost surprinşi, joi, într-un incendiu produs la o locuinţă din judeţul Suceava, în localitatea Voitinel. Când pompierii au reuşit să intre în casa care ardea generalizat i-au găsit morţi, relatează News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

1°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
vin.

-2°/2°
sâm.

-5°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/6°