Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Renuntarea la fumat, benefica in dormitor, in cazul barbatilor

Publicat in Ziare.com, luni 19 septembrie 2011 ·

Daca bolile plamanilor nu te-au convins ca ar trebui sa renunti la fumat, afla ca in absenta tigarilor te vei simti mai bine si in dormitor, dupa cum au descoperit cercetatorii britanici.

Conform unui raport publicat in British Journal of Urology International, barbatii care renunta la fumat sunt mai sensibili la stimulii sexuali, excitandu-se mai usor, relateaza Huffington Post, care citeaza Reuters.

Pentru studiu, 65 de fumatori de sex masculin au participat la un program in care au incercat sa se abtina de la fumat timp de 8 saptamani, folosind in tot acest timp plasturi cu nicotina si beneficiind de consiliere. Inainte de a intra in program le-a fost testat nivelul de excitatie intr-o situatie "promitoatoare", apoi in timpul programului, cat si la sfarsit.

S-a observat ca la finele studiului, cei care reusisera sa se lase de fumat erau cu mult mai sensibili la stimuli, starea de excitatie sexuala fiind mai puternica decat in cazul celor care inca isi aprindeau tigari.

S-au observat schimbari considerabile chiar si in cazul celor care se abtinusera de la fumat fie si pentru o saptamana.

Si cercetarile anterioare au aratat ca exista o legatura intre fumat si sex. Un studiu realizat la Universitatea Hong Kong a aratat ca renuntarea la fumat imbunatateste prestatia in pat, conform Times of India. O alta cercetare, publicata in American Journal of Epidemiology, a aratat ca fumatorii prezinta un risc crescut de a suferi de disfunctii erectile, acest risc crescand pe masura ce numarul tigarilor este mai mare.

Iar o cercetare recenta ce urmeaza sa fie publicata in jurnalul Nicotine and Tobacco Research arata ca renuntarea la fumat modifica si personalitatea. S-a aratat ca fumatorii sunt nevrotici si impulsivi, iar in momentul in care renunta la viciu si aceste trasaturi de personalitate devin mai put

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 10 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Jannik Sinner după ce a triumfat la Wimbledon: Pur şi simplu îmi trăiesc visul!

News.ro acum 7 ore
Italianul Jannik Sinner a declarat, duminică seară, după ce a câştigat turneul de la Wimbledon, că îşi trăieşte visul. „Înainte de meci, vorbeam că niciodată nu ne-am fi gândit că vom ajunge în această poziţie când eram mici. Era doar un vis, visul

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 10 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Detașări bizare la MAE. Oana Țoiu: „Grădinița Bobocel, comuna Moș Ion Roată… Ne uităm cu surprindere”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a declarat duminică, în legătură cu „sinecuriştii” din ministere şi companii de stat din România, că aceasta este o temă veche, cunoscută de mult timp, „chiar şi de zece ani”. Demnitarul a dezvăluit că la MAE

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Două medalii de aur pentru tricolori la Campionatele Balcanice de Mountain Bike XCM

News.ro acum 11 ore
România a câştigat duminică două medalii de aur la Campionatele Balcanice de Mountain Bike XCM, care s-au desfăşurat în Bosnia şi Herţegovina. Manuela Mureşan (Dinamo-Mit Clima-BikeXpert) s-a impus la clasa Elite Feminin din cadrul Campionatelor Bal

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°