Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ciopleşte de aproape jumătate de secol

Publicat in Adevarul, luni 19 septembrie 2011 ·

Alexe Mariş din Mărişel le-a arătat clujenilor că şi în secolul al XXI-lea se mai ciopleşte lemnul ca pe vremuri. Badea Alexe, membru în Asociaţia Meşterilor Populari Clujeni, a venit la Cluj weekendul trecut ca să participe la târgul „Produs de Cluj", desfăşurat în parcarea hipermarketului Cora.

Vesel, cu securea în mâna dreaptă şi traista pe umăr, aşa a venit Alexe Mariş, sau „badea Alexe" cum îl zic toţi cunoscuţii, în parcarea hipermarketului Cora, unde a avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, târgul „Produs de Cluj". Ciopleşte de la vârsta de 11 ani, adică de 43 de ani, grinzi, bârne, căpriori care se folosesc la construcţia caselor. La târgul clujean şi-a adus două trunchiuri de molid din pădure din care a cioplit două grinzi, spre uimirea orăşenilor care l-au întrebat cum face de ştie unde să lovească lemnul şi cum de nu-şi dă cu securea în picior şi nu se taie. „Mă uitam la el cum ciopleşte şi la lumea care s-a adunat în jurul locului uitându-se fascinată. Trebuie să recunosc că are o eleganţă aparte când lucrează", crede preşedintele Asociaţiei Meşterilor Populari Clujeni, Viorica Ciobanu. „Copil sărac cu multă ambiţie" Născut pe 1 iunie, într-o zodie bună, zice badea Alexe, cioplitorul îşi aduce aminte cum, într-o vară, în copilărie, tatăl său, cioplitor ca şi bunicul său, l-a luat de o parte şi i-a zis că trebuie să înveţe meşteşug. „Aveam 11 ani. Cioplitul lemnului mi se părea tare greu, însă nu m-am dat bătut. Eram copil sărac cu multă ambiţie. Pe-atunci nu erau ţircule (circulare - n.r.) şi motoare electrice, totul se făcea cu mâinile", povesteşte badea Alexe. CLICK PE POZE PENTRU A-L VEDEA PE BADEA ALEXE CIOPLIND

A terminat opt clase după care a făcut o şcoală profesională de lăcătuşi-mecanici, iar vara lucra cu tatăl său la cioplit şi îşi făcea bani de buzunar şi de şcoală. „Făceam bani din cioplit. În trei luni câştigam cam 1.000-

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 26 minute
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Donald Trump anunţă tarife de 25% pentru Japonia şi Coreea de Sud; UE şi BRICS sub presiune

News.ro acum 23 minute
Preşedintele Donald Trump a anunţat luni impunerea unui tarif de 25% pentru importurile din Japonia şi Coreea de Sud, începând cu 1 august, în cadrul unei noi campanii de presiune comercială globală. Decizia vine odată cu trimiterea primelor scrisor

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 7 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 59 minute
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 11 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 5 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°