(Apărut în Dilema veche, nr. 101, 22 decembrie 2005)
"Staaaai!!!" Şoferul frînează brusc, microbuzul înţepeneşte în intersecţie şi, într-o singură secundă, răsună din spate claxoane şi zgomot de bagaje strivite în portbagaj. Lui Johnny nu-i pasă. Se uită fix în ochii bietului şofer încremenit de spaimă şi-l întreabă scurt, ca la poliţie: "Ştii mata ce-ai făcut?". Nu ştie. Îi spune tot Johnny, cu aerul marţial al omului care deţine marele secret al lumii şi a hotărît, brusc, să-l împărtăşească şi celorlalţi: "Un mare căcat ai făcut dumneata! Întoarce, trebuie să ieşim spre Ploieşti, nu spre Piteşti!". Omul răsuflă uşurat şi, supus, trage de volan cu putere. Pe mine mă bufneşte rîsul, dar Johnny continuă să vorbească, aşa cum face de cînd s-a urcat în microbuz. E drum lung pînă în Mureş, şi Johnny o să vorbească tot timpul, fără oprire. Aş putea să dorm, dar nu vreau să dorm. Vreau să-l ascult. De fapt, toţi cei din microbuz îl ascultă.
"Auzi dumneata, domnule, ce porcărie, am văzut un sondaj într-un liceu şi la un moment dat o întreabă cineva pe o puştoaică dacă ştie cine a fost Nichita Stănescu. Şi proasta aia răspunde, fără să clipească, da, ştiu, a fost o mare poetă a României! Auzi dumneata, să-l facă pe bietul Nichita femeie, se răsuceşte săracu' în mormînt... Şi eu, care am dormit doi ani cu Nichita în aceeaşi pivniţă, să trăiesc momentul să aud o asemenea enormitate!" Johnny tace cîteva secunde, îşi aduce aminte că e timpul să-şi facă doza de insulină. Microbuzul trage pe dreapta şi Johnny se înţeapă în braţ cu o seringă ciudată. Dar tot nu tace. "Eram, la un moment dat, într-un bar din Bucureşti şi m-am dus la toaletă să-mi fac injecţia. Lîngă mine, la pisoare, un individ mătăhălos, ditamai haidamacul. Scot seringa, mă înţep, ăla pică brusc din picioare, mai-mai să dea cu capul de chiuvetă. Ce-ai, bre? îl întreb. Vai, nea Johnică, iartă-mă, da'
