Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean Claude Trichet, repetă cu obstinaţie că dezechilibrele agregate ale zonei euro (UM) sunt inferioare celor ale SUA, ale altor ţări mari (probabil se referă la Japonia, cu o datorie publică de peste 200% din PIB).

Aşa a spus şi la ultima reuniune a liderilor zonei euro unde a fost prezent şi secretarul Trezoreriei al SUA, Timothy Geithner. Prin această remarcă el încearcă, se pare, să sublinieze că starea de ansamblu a economiei europene (a zonei euro) nu ar trebui să îngrijoreze mai mult decât cea a altor ţări mari. Şi drept este că, dacă se compară dezechilibrul de cont curent, deficitul bugetar şi datoria publică agregate (ca pondere în PIB) ale zonei euro cu ale SUA cifrele îl sustin pe Trichet; de pildă, datoria publica a SUA depăşeşte 90% din PIB fiind peste nivelul din UM; deficitul bugetar al zonei euro va fi sub 5% în acest an faţă de circa 10% în SUA. Dar, aceste cifre se cuvine să fie judecate în relatie cu rădăcinile crizei datoriilor suverane în UE, în zona euro. Fiindcă, deşi nivelul datoriilor publice contează, cauza principală a crizei europene rezidă în construcţia defectuoasă a zonei euro.

Mai mult ca oricând se vede că o uniune monetară nu poate să reziste în lipsa unor complemente de ordin fiscal - mai concret, în lipsa unei trezorerii comune, a unor reglementări şi instituţii ale pieţelor financiare comune. Tocmai această stare diferenţiază în mod esenţial SUA (sau Canada, care are şi ea o alcătuire federală) de zona euro. Pe termen îndepărtat nu se poate exclude o criză suverană în cazul SUA, dacă datoria lor publică continuă să crească şi restul lumii şi-ar pierde încrederea în dolar ca moneda de rezervă. Însa "criza americană" s-ar manifesta printr-o depreciere masivă a dolarului care ar conduce la o inflaţie autohtonă mare. Într-o perspectivă cu care putem opera certif