Directorul general al clubului CSM Râmnicu Vâlcea, Florin Verigeanu, a demisionat, luni, din funcţia pe care o ocupa la gruparea din Liga a II-a, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Decizia este irevocabilă, nu mai pot continua. A venit timpul să las pe altcineva să încerce să facă treabă mai bună. Nu ştiu exact unde voi activa în viitor, am timp să mă decid. Oricum, în ultimul an am fost mai mult de decor, ceea ce nu poate să mă mulţumească. Sper ca echipa să se redreseze şi să reuşească să îşi îndeplinească obiectivele propuse pentru acest sezon. Eu îmi asum rezultatele de până acum şi toate deciziile pe care le-au luat, dar simt că trebuie să plec", a declarat Verogeanu, fost fotbalist şi arbitru.
Săptămâna trecută a demisionat şi antrenorul secund al echipei CSM Râmnicu Vâlcea, Sorin Bucuroaia.
După disputarea a cinci etape din liga secundă, Seria a II-a, CSM Râmnicu Vâlcea se află pe penultimul loc, cu trei puncte.
Directorul general al clubului CSM Râmnicu Vâlcea, Florin Verigeanu, a demisionat, luni, din funcţia pe care o ocupa la gruparea din Liga a II-a, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Decizia este irevocabilă, nu mai pot continua. A venit timpul să las pe altcineva să încerce să facă treabă mai bună. Nu ştiu exact unde voi activa în viitor, am timp să mă decid. Oricum, în ultimul an am fost mai mult de decor, ceea ce nu poate să mă mulţumească. Sper ca echipa să se redreseze şi să reuşească să îşi îndeplinească obiectivele propuse pentru acest sezon. Eu îmi asum rezultatele de până acum şi toate deciziile pe care le-au luat, dar simt că trebuie să plec", a declarat Verogeanu, fost fotbalist şi arbitru.
Săptămâna trecută a demisionat şi antrenorul secund al echipei CSM Râmnicu Vâlcea, Sorin Bucuroaia.
După disputarea a cinci etape din liga secundă, Seria a II-a, CSM Râmnicu Vâlcea se află pe penultimul loc, cu trei