Poate ca fortez interpretarea, dar cind, dintr-o pasa indoielnica, tragi concluzia ca "nu prea exista voci competente in spatiul public romanesc", nu faci decit sa confirmi o data in plus, acum dintr-o pretinsa directie analitica, adevarul nepronuntat inca oficial ca Bucurestiul s-a spalat definitiv pe miini in privinta paminturilor sale de la Rasarit. Un editorial ce se vrea „rezonabil", publicat in „Timpul" (16 septembrie a.c.) sub semnatura lui George Damian. Ai nostri, spre deosebire de regateni, care s-ar fi aratat in mod meschin (si, vai, deloc vizionar) preocupati sa afle daca Basescu, la Washington, cu prilejul semnarii Acordului, „a intrat pe usa din fata sau pe usa din dos", ar fi dat aici dovada de seriozitate si profunzime (ceea ce in background vrea sa insemne, probabil, „maturitate"), fiind „mult mai preocupati de chestiunea scutului antiracheta". Inteleg ca Facebook-ul - pe care il invoca ziaristul, ca reper - e o retea de socializare relevanta sociologic; mai putin inteleg totusi ca serveste, iata, drept cautiune pentru o discriminare hodoronc-tronc in ordine etnopsihologica! In plus, ca sa devina comparabili, termenii unei circumstante sau situatii trebuie sa fie (stie toata lumea) citusi de putin congeneri, sa faca parte din aceeasi sfera de optiuni si sa poata fi raportati, indiferent cu ce marja de adecvare, la unul si acelasi cod cultural. Or, tocmai ca avem de-a face cu doua lumi diferite: Bucurestiul gindeste altfel decit Chisinaul si... viceversa! Diferentele urca din prea binecunoscutele cauze istorice si s-au accentuat, in timp, prea mult, ca sa mai starui asupra lor. (Binecunoscute si totusi suspect de superficial studiate si inca si mai putin prezente editorial, istoricii stiu de ce!). A contrapune deci, in asemenea conditii, reactii cu ascendente atit de indepartate (nu spun straine, desi sintem pe-aproape), infierind-o pe una prin exalta