În decurs de un an, numărul angajaţilor din judeţ a scăzut cu 2.500, al şomerilor cu 8.800 iar al pensionarilor cu 1.300 n unde se duc cei care nu mai sunt înregistraţi în evidenţele statistice, este întrebarea cu răspuns prefigurat: în mormânt, în stradă, ori îşi încearcă norocul, tot mai greu de găsit, în străinătate.
Într-un singur an, peste 12.500 de suceveni au ieşit din evidenţele statistice care stau la baza tuturor calculelor făcute la nivel naţional pentru realizarea de strategii şi previziuni economice.
Cifrele oferite de structurile de statistică bulversează, nu de puţine ori, pe beneficiarii ultimi ai acestora - populaţia României - de aşa manieră încât oamenii de rând îşi pun pe bună dreptate întrebarea dacă cifrele ce le sunt prezentate au vreo legătură logică între ele ori dacă nu sunt cumva făcute publice pentru a-i zăpăci şi mai mult. Când aceste cifre ajung la cei de la putere iar aceştia constuiesc strategii naţionale pe seama lor, spaima românului de rând este şi mai mare.
Un exemplu relevant pentru această stare de lucruri este următorul:
La sfârşitul lunii iulie a acestui an, efectivul de salariaţi în judeţul Suceava a fost de 92.681 de persoane, în creştere cu 213 persoane faţă de iulie 2011 şi cu 2465 de persoane mai mic faţă de luna iulie a anului 2010.
Tot la sfârşitul lunii iulie 2011, numărul şomerilor înregistraţi la Agenţia Judeţeană a Forţelor de Muncă a fost de 10.514 persoane, în scădere cu 121 persoane faţă de luna precedentă - iunie a.c. şi cu 8822 persoane faţă de luna iulie 2010. Trecem peste faptul că numărul şomerilor indemnizaţi la sfârşitul lunii amintite a scăzut la 4670 de persoane, cu 49,55 faţă de sfârşitul lunii iule a anului trecut şi încercăm să căutăm mai departe unde se ascund miile de suceveni care nu mai sunt nici angajaţi, nici şomeri, în decursul unui an.
@N_P