Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, care va avea loc vineri, de la 9.00, la ITC, şi-au anunţat prezenţa 36 de angajatori (din 750 contactaţi de Agenţie), care aduc 450 de joburi vacante. Dintre acestea, 65 de locuri sunt pentru cei care auterminat o facultate, iar restul de 385 sunt pentru cei cu studii medii. Meseriile cu un număr mai mare de locuri vacante pentru studii superioare sunt: inginer (diverse specializări), consilier economic, consilier financiar, manager proiect, programator etc. Pentru sudii medii, meseriile cu cel mai mare locuri vacante sunt: asistent manager, agent de pază, bucătar, barman, dispecer, magaziner, maistru, electrician, frezor universal, legător manual, operator calculator, operator CNC, operator chimist, ospătar, şofer, stivuitorist, sudor, tâmplar universal, etc. Bursa locurilor de muncă se adresează în principal absolvenţilor care nu şi-au găsit încă un loc de muncă, dar pot participa la acest eveniment şi alte persoane aflate în căutarea unui loc de muncă sau care lucrează, dar doresc schimbarea locului de muncă actual. Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, care va avea loc vineri, de la 9.00, la ITC, şi-au anunţat prezenţa 36 de angajatori (din 750 contactaţi de Agenţie), care aduc 450 de joburi vacante. Dintre acestea, 65 de locuri sunt pentru cei care auterminat o facultate, iar restul de 385 sunt pentru cei cu studii medii. Meseriile cu un număr mai mare de locuri vacante pentru studii superioare sunt: inginer (diverse specializări), consilier economic, consilier financiar, manager proiect, programator etc. Pentru sudii medii, meseriile cu cel mai mare locuri vacante sunt: asistent manager, agent de pază, bucătar, barman, dispecer, magaziner,