Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorin Popa devine oficial numărul doi din BRD

Publicat in Ziarul Financiar, luni 19 septembrie 2011 ·

Popa lucrează pentru SocGen încă din 1992, iar la BRD este în structura de conducere din momentul privatizării acum 12 ani.

Sorin Popa, 47 de ani, a preluat poziţia numărul doi în BRD-SocGen, a doua mare bancă din România, francezii de la Société Générale, acţionarul majoritar, şi consiliul de administraţie al BRD oficializând astfel o structură de management care funcţiona deja.

Popa are acum funcţia de director general delegat al băncii, după ce înainte poziţia era de director general adjunct (vicepreşedinte). Preşedintele şi directorul general al BRD este Guy Poupet, care a venit la Bucureşti la finalul lui 2009. Popa a lucrat cu toţi cei trei preşedinţi francezi pe care SocGen i-a trimis la Bucureşti din momentul în care au cumpărat BRD.

Popa a intrat în ianuarie 1993 la sucursala de la Bucureşti a Société Générale, iar odată cu preluarea BRD de către francezi în 1999 el a fost cooptat în structura de management a băncii. El a absolvit Academia de Studii Economice, iar imediat apoi a lucrat la Piteşti într-o fabrică de componente auto.

Între 1990 şi 1992 a lucrat în administraţia financiară ca inspector. În 1992 a absolvit un curs de master la Universitatea din Toulouse.

După preluarea BRD de către SocGen, Popa a fost responsabil de restructurarea operaţiunilor şi de implementarea noii strategii de retail care a dus la extinderea puternică a băncii la mijlocul anilor 2000. Retailul, susţinut de o reţea de peste 900 de unităţi, aduce cea mai mare parte din veniturile BRD.

În locul lui Popa, pe poziţia de director general adjunct vine Marinel Gheorghe, fostul secretar general al băncii. Banca are acum patru directori generali adjuncţi (poziţii de vicepreşedinţi).

BRD este cea mai profitabilă instituţie de credit din România, având cel mai mare profit net (282 mil. lei, echivalentul a 67 mil. euro) din sistemul bancar,

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ordinea de înscriere a candidaţilor la alegerile prezidenţiale pe buletinul de vot, decisă sâmbătă. Lasconi: Pe primul loc e Simion, pe locul doi e Antonescu şi pe locul 3 sunt eu / Ordinea, confirmată de BEC / Nicuşor Dan, locul 11

News.ro acum 4 ore
Candidatlul USR la Preşedinţie Elena Lasconi, care a asistat la tragerea la sorţi pentru stabilirea ordiniii de înscriere pe buletinul de vot a celor 11 candidaţi la alegerile prezidenţiale din 4 mai , a declarat că pe primul loc e George Simion, pe

Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, neagă acuzaţiile de terorism, arată un document al instanţei

News.ro acum o ora
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, a respins acuzaţiile de terorism formulate împotriva sa, potrivit unui document judiciar consultat sâmbătă de Reuters, după ce a fost reţinut miercuri de autorităţile turce sub acuzaţia de corupţie şi sprijinir

Marcel Ciolacu spune că Victor Ponta va rupe din electoratul PSD atât de mult cât a rupt şi Mircea Geoană: Este o copie la indigo a ceea ce se întâmplă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă că Victor Ponta va rupe din electoratul PSD, la alegerile prezidenţiale, atât de mult cât a rupt şi Mircea Geoană, el menţionând că este o copie la indigo a ceea ce se întâmplă. Marcel Ciolacu a f

Cătălin Predoiu – „Autoritățile române sunt la zi cu toate operațiunile din dosarul Visa Waiver”

Ziua Constanta acum 2 ore
Autoritățile române sunt la zi cu toate operațiunile din dosarul Visa Waiver, a declarat, sâmbătă, la Suceava, vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne. El a susținut că amânarea aplicării programului Visa Waiver este determinat

Polițist din Bacău, găsit împușcat la scurt timp după ce a intrat în tură. Ce bănuieli au anchetatorii

Ziare.com acum 3 ore
Un poliţist de la o secţie rurală de poliţie din judeţul Bacău a fost găsit împuşcat, vineri seară, la scurt timp după ce a ridicat armamentul din dotare pentru a intra în tură. Tânărul, care activează în cadrul Poliţiei de câteva luni, a fost găsit

Atenționare de călătorie pentru românii care vor să meargă în Turcia. Mai multe orașe sunt vizate de proteste. Ce trebuie să facă turiștii

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în această perioadă în Turcia asupra faptului că este recomandabil să verifice cu atenție traseul deplasării ținând cont de faptul

Video Ciolacu, atac la Ponta și Simion: „Mie îmi pare rău de Călin Georgescu când văd cine vrea să-l copieze”

Adevarul acum o ora
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a ironizat sâmbătă, într-o conferință de presă susținută la Suceava, pe George Simion și Victor Ponta, candidații care se luptă să atragă de partea lor electoratul lui Călin Georgescu.

Știri România Un incendiu de vegetație uscată a oprit din circulație un tren

Ziua Constanta acum 28 minute
Astăzi, 22 martie 2025, un incendiu de vegetație uscată a izbucnit în zona localității Lunca Mureș, județul Alba, incident care a determinat oprirea din circulație a unui tren cu 31 de pasageri. Potrivit ISU Alba, în urma incendiului au ars aproxima

Papa Francisc intenţionează să apară în public duminică, pentru prima dată în peste cinci săptămâni

News.ro acum 4 ore
Papa Francisc intenţionează să apară în public duminică, pentru prima dată în mai bine de cinci săptămâni, oferind o binecuvântare de la fereastra camerei sale din Spitalul Gemelli din Roma, unde se află internat din cauza unei pneumonii bilaterale,

Formula 1 îl va omagia pe Eddie Jordan înainte de Marele Premiu al Chinei

Gazeta Sporturilor acum 53 minute
Formula 1 îi va aduce un omagiu regretatului șef de echipă Eddie Jordan înaintea paradei piloților din cadrul

Vremea

București
acum

15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/17°
lun.

9°/18°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

4°/15°
dum.

6°/12°
lun.

6°/15°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

sâm.

5°/9°
dum.

7°/9°
lun.

8°/12°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

4°/15°
dum.

8°/14°
lun.

9°/18°
mar.

9°/16°
Timisoara
acum

12°
sâm.

8°/14°
dum.

8°/16°
lun.

10°/18°
mar.

11°/17°