Foto: Reuters Au trecut 17 ani de când stagiara de la Casa Albă a zguduit globul cu efemera ei legătură hormonală din Biroul Oval cu fostul preşedinte american Bill Clinton, pe care a fost la un pas să îl răstoarne în ruşine de la putere. Acum, Monica Lewinsky are 38 de ani şi plăteşte încă tribut trecutui ei zbuciumat. E singură, nu s-a căsătorit, nu are copii, este „un paria social”, trăind aproape izolată şi este încă ţinta glumelor deocheate pe seama fostei sale legături amoroase cu cel mai puternic om de pe planetă.
Îşi împarte timpul între Los Angeles, unde locuiesc părinţii şi fratele ei şi unde şi ea are o proprietate, şi New York, unde familia ei are încă o locuinţă. A stat o vreme departe de America, în Marea Britanie, absolvind între timp şi un curs de psihologie socială la London School of Economics, obţinând diploma de masterat în 2006. Se lansase în modă cu o marcă proprie de poşete, însă a abandonat afacerea, deşi avusese succes. A fost, de asemenea, gazda unei emisiuni de televiziune, dar nu a continuat. În luna martie, National Enquirer aflase din cercul ei de apropiaţi că Monica preferă să facă „naveta” între Los Angeles şi New York, pentru a-şi mai „umple viaţa” şi că ar intenţiona să lanseze o companie de Public Relations. Până acum a mai lucrat ca freelancer, dar nu a avut nici un loc de muncă stabil. A mai colaborat cu Andrew Morton la o carte intitulată „Povestea Monicăi”, de pe urma căreia a câştigat 500.000 de dolari.
„Respectul de sine al Monicăi este acum la cel mai scăzut nivel”, scrie publicaţia americană, secretul fiind dezvăluit de o sursă anonimă din anturajul familiei Lewinsky. „Este mai tot timpul singură şi este mai degrabă un paria social”, a continuat sursa, dezvăluind că ea îl iubeşte şi acum pe Bill Clinton şi că acesta ar fi motivul principal pentru care nu a reuşit să aibă un alt bărbat alături de ea şi să-şi fa