Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul şef al Omniasig despre fuziunea cu BCR Asigurări: Strategia este „no winners and no losers“

Publicat in Ziarul Financiar, luni 19 septembrie 2011 ·

Strategia după care ne ghidăm în această fuziune este de tipul «no winners and no losers» (fără câştigători şi fără învinşi - n.red.).Nu am împărţit posturile în structura de conducere a viitoarei companii. Vom alege dintre cei mai buni oameni indiferent în ce parte se află acum", a declarat Artur Borowinski, directorul general al Omniasig. Omniasig avea circa 1.500 de angajaţi în decem brie anul trecut, în timp ce numărul salariaţilor BCR Asigurări ajungea la 1.100 de persoane. Şeful polonez spune că au fost formate mai multe echipe mixte care să se ocupe de integrarea diferitelor departamente, dar deocamdată nu s-a stabilit cine va conduce noua companie. Numărul angajaţilor cu funcţii de conducere se ridică la câteva zeci. De exemplu, Omniasig avea la sfârşitul anului trecut trei membri în directorat şi alţi 20 de directori şi şefi de direcţii, la care se adăugau aproximativ 40 de directori regionali şi directori de sucursale. Situaţia este mai simplă în cazul consiliului de supraveghere, care este comun pentru toate companiile deţinute de Vienna Insurance pe piaţa românească. Abordarea este similară şi în ceea ce priveşte reţeaua de 250 de sucursale şi agenţii deţinute împreună de Omniasig şi BCR Asigurări. Borowinski afir mă că vor fi păstrate inclusiv două sucursale afla te foarte aproape una de cealaltă dacă acestea sunt rentabile. Omniasig avea la sfârşitul anului trecut o reţea de 204 unităţi, în timp ce BCR Asigurări îşi distribuia produsele prin 176 de sucursale şi agenţii. Acţionarul celor două societăţi, grupul austriac Vienna Insurance (VIG), a decis ca numele viitoarei companii să fie Omniasig, considerând că acesta este brandul cu cea mai mare vizibilitate. Ajustări în modelul de business: Pregătim pachete pentru IMM-uri Modelul de business al noii companii se va axa mai puţin pe asigurări auto, care sunt predominante în portofoliile celor doi as

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate parţiale 90% din secţiile de votare: Călin Georgescu continuă să fie pe primul loc. Bătălie pentru locul doi între Ciolacu şi Lasconi

Mediafax acum 18 minute
După centralizarea a 89,27 % dintre voturile exprimate în ţară, Călin Georgescu continuă să fie pe primul loc, cu 21,99 %. El este urmat de liderul PSD, Marcel Ciolacu, cu 21,34 % şi Elena Lasconi, cu 16,34 %. Pe următoarele locuri se situează Georg

Surse: Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de lider al partidului PNL

Mediafax acum 48 minute
Demisia vine după mai multe apeluri din acestă searp ale unor voci importante din PNL. „Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar s

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 2 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum o ora
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?

Mediafax acum 32 minute
Frig, cald, ploaie, zăpadă, te duci şi votezi împotriva tuturor. Tot ceea ce ai votat e un capital pe care l-ai investit în acest proiect de schimbare a guvernanţei din România. Aducem democraţia pe baza ei universală, istorică, numită: puterea ta!

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum o ora
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Adio Ciucă? Bolojan pregăteşte debarcarea generalului: "Conducerea PNL trebuie să-şi asume rezultatele"

Mediafax acum 3 ore
„Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar spune. Pentru fiecare rezultat, în orice sistem democratic, există o răspundere pe care

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum o ora
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 4 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

#Alegeriprezidențiale Nicolae Ciucă - „Avem un exercițiu de democrație care arată că pe scena politică este loc pentru toată lumea”

Ziua Constanta acum 3 ore
Nicolae Ciucă dat prima declarație după rezultatele parțiale. Iată ce declară acesta:: „Vreau să le mulțumesc tuturor românilor care au ieșit la vot, le mulțumesc tuturor celor care m-au votat sau nu m-au votat. Avem un exercițiu de democrație care

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/9°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
joi

2°/7°
Constanta
acum

lun.

0°/6°
mar.

3°/6°
mie.

4°/7°
joi

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/7°
mie.

3°/8°
joi

5°/10°