Nu mai este timp, domnule, trebuie sa ne miscam repede, sa topaim sus si tare, sa jucam in draci aici si acum si sa apucam cit putem de mult si de zdravan taurul de coarne. Sa urmam ritmul muzicii asteia nebunesti care ne domina toate deciziile. Cine nu poate sa tina pasul, sa iasa din ring si sa se duca in padure, undeva, sa asculte vals... Smuncituri de copii care bat din picioare nervos sau se trintesc in fund tipind isteric la o vitrina cu jucarii sau dulciuri. Daca tipi si tu la ei, urla mai tare cu incapatinare, daca ii lasi in pace, se leaga de trecatori, zbiara la ei, cer ajutor. Par a fi animalute infometate de stapini. Oamenii ii vad si simt mila pentru ei, ii judeca pe parinti in tacere sau pe fata ca nu le acorda grija necesara: copiii nu sint de vina, ei de unde sa stie, saracii... Asa i-ai crescut, sa tipe cind vor ceva, descurca-te, a fost decizia ta. Copii care, daca sint lasati singuri acasa un timp mai indelungat, iti intorc casa pe dos, baga tot felul de fire metalice in priza, scurtcircuiteaza toate instalatiile, sparg tevile de apa, mizgalesc cu marker permanent canapelele si peretii, sparg farfurii, imprastie mincare in toata casa si, daca nu dau foc la mobila, macar arunca o piesa de la etaj sa vada cum se pulverizeaza de asfalt. Ei vor sa faca tot timpul ceva, nu suporta sa stea degeaba, mor daca stau degeaba si vor sa faca acel ceva cit mai repede posibil, acum, acum, acum... Copii needucati, spui? Nu, copii care sint striviti de viteza cu care inainteaza viata, de insuficienta timpului si infinitatea lucrurilor din jur, a tentatiilor. Unde sa-i duci ca sa iasa educati, calmi, echilibrati? La scoala e si mai si, acolo e puscaria de unde cei cu parinti in tara invata smecherii de la cei cu parinti in Italia. Cindva si undeva existau asa-zisele tabere speciale pentru copii cu probleme sau hiperkinetici, dar asa ceva nu mai exista. In acest mome